Partide - Acord pe Legea finantarii
Liderii partidelor din Coalitie au decis luni seara sa sustina proiectul Legii privind finantarea partidelor. Proiectul a fost trimis in procedura parlamentara obisnuita la Comisia juridica a Senatului. "Probabil ca va fi adoptat de Senat pana la sfarsitul acestei sesiuni parlamentare, iar in caz contrar exista posibilitatea sesiunii extraordinare", a spus deputatul PC Bogdan Ciuca. Ministrul Justitiei, Monica Macovei, nu a exclus insa ca proiectul sa fie adoptat prin asumarea raspunderii Guvernului, daca nu va fi votat de Parlament, pana in septembrie.
Camera - Propuneri de urmarire a alesilor
Presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, va inainta astazi Biroului Permanent o serie de propuneri privind monitorizarea prezentei deputatilor la sedinte si masurile de sanctionare a celor care lipsesc de la lucrarile acestui for legislativ. El a recunoscut ca in cazul sanctionarii problemele sunt legate de verificarea prezentei in sala si ca trebuie gasita si o modalitate care sa faca transparenta motivarea absentelor de catre liderii grupurilor parlamentare.
Senat - 400 de milioane lei o deplasarea
Biroul Permanent al Senatului a decis ieri sa anuleze deplasarea senatorilor Mihail Lupoi - PNL si Nicolae Iorga - PRM in SUA, pentru ca aceasta s-a dovedit a fi prea costisitoare pentru bugetul acestei Camere: nu mai putin de 360 milioane de lei ar fi costat cele sase zile de intalniri preconizate a avea loc in cadrul Adunarii Parlamentare NATO. La intoarcerea din State, Lupoi avea planificata si o escala pe la Napoli, de cinci zile, la reuniunea grupului special mediteranean al AP NATO, ceea ce facea ca din totalul de 360 de milioane sa primeasca ca bani de deplasare 200 de milioane lei. (Aniela Nine)
Chiul-record - Musetescu, luat la intrebari
Vicepresedintele PSD, Mihai Tanasescu, a declarat ieri ca deputatul social-democrat Ovidiu Musetescu va avea o implicare "din ce in ce mai serioasa" in viata parlamentara, ca urmare a discutiilor "destul de puternice" pe acest subiect din grupul parlamentar PSD. Musetescu este detinatorul unui record de absenteism (98%) la sedintele plenului Camerei, in perioada 6 februarie-3 mai.
Citește pe Antena3.ro