Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) a continuat astăzi protestele în fața Ministerului Mediului, solicitând demiterea ministrei Diana Buzoianu, după ce moțiunea simplă adoptată în Parlament a confirmat eșecul politic și administrativ în gestionarea crizei apei care a afectat peste o sută de mii de cetățeni din județele Prahova și Dâmbovița.
Liderul PUSL, Liviu Negoiță, a declarat:
„Suntem aici și astăzi și nu vom renunța. STOP abuzurilor împotriva cetățenilor. După moțiunea simplă adoptată în Parlament, premierul Ilie Bolojan trebuie să dispună demiterea ministrei. Când sănătatea oamenilor este pusă în pericol, responsabilitatea politică este obligatorie.”
Grațiela Gavrilescu, președintele Biroului Executiv al PUSL și fost ministru, a subliniat:
„Nu renunțăm și nu acceptăm indiferența. Lipsa de reacție este un abuz. După votul Parlamentului, demiterea ministrei este un gest de normalitate democratică.”
PUSL anunță că protestele vor continua până la încetarea abuzurilor, asumarea răspunderii politice și prezentarea unui plan clar și credibil pentru ca astfel de situații să nu se mai repete.
Partidul Umanist Social Liberal este alături de cetățeni.
STOP ABUZURILOR!

