x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Strategie de investiţii - Premierul, la raport

Strategie de investiţii - Premierul, la raport

11 Mai 2009   •   00:00

Preşedintele fondator al PC, senatorul Dan Voiculescu, a solicitat ieri primului-mi­nistru să prezinte de urgenţă în faţa Parlamentului o strategie de investiţii publice în proiecte de infrastructură.



Dan Voiculescu subliniază că stra­tegia, de care sunt responsabile în primul rând, Ministerul Transporturilor şi cel al Dezvoltării Regionale, trebuie să arate clar care sunt direcţiile strategice de investiţii în pro­iecte de infrastructură, proiectele prioritare care vor fi finanţate, orizontul de timp al in­ves­tiţiilor şi sursele de finanţare:

"Ca principală măsură anticriză, primul-ministru s-a angajat să aloce 20% din PIB pentru investiţii către acele domenii care vor conduce la crea­rea de noi locuri de muncă, însă până acum, nu există un plan de investiţii. Fără o strategie guvernamentală de investiţii publice nu vom utiliza eficient miliardele împrumutate şi vom prelungi perioada de traversare a cri­zei economice. Singura modalitate de comba­tere a şomajului, care devine marea proble­mă a României, este să avem o strategie de dezvoltare prin investiţii în infrastructură - drumuri, lucrări de apă şi canal, locuinţe, în baza căreia să se antreneze şi activitatea firmelor".

×
Subiecte în articol: politic Investitii