x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Subiectiv. Nicușor Dan răspunde atacurilor lui Traian Băsescu

Subiectiv. Nicușor Dan răspunde atacurilor lui Traian Băsescu

de Antena 3    |    18 Iul 2016   •   22:05
Subiectiv. Nicușor Dan răspunde atacurilor lui Traian Băsescu

Fostul preşedinte Traian Băsescu l-a criticat pe Nicuşor Dan pentru atitudinea adoptată după alegeri, când preşedintele Uniunii Salvaţi Bucureştiul a refuzat să încheie alianţe cu alte formaţiuni în Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi în consiliile locale de sector.

Băsescu a declarat, într-un interviu televizat, că în politică "nu te poţi închide în baie spunând că nu vorbeşti cu nimeni". "Nu îl înţeleg pe Nicuşor Dan. A obţinut scorul pe care l-a obţinut şi a refuzat să preia postul de viceprimar. Ar fi putut să i se delege nişte responsabilităţi", a declarat Băsescu.

Fostul şef de stat a mai afirmat că, dacă Nicuşor Dan nu vrea să se alieze cu alţi politicieni, ar trebui "să îi căutăm să se alieze cu nişte generali". În opinia lui Băsescu, "când ai 30 de procente, ai obligaţia să le aperi", să obţii tot ce se poate, să încerci să preiei puterea.
 
Nicușor Dan a răspuns, luni, la ''Subiectiv'', atacurilor lui Traian Băsescu.
 
''Probabil că încearcă să justifice alianța pe care a făcut-o mai întâi cu UNPR-ul și după aceea, la nivelul câtorva consilii locale din București, cu PSD-ul.
 
Președintele USB a fost întrebat de Răzvan Dumitrescu dacă Traian Băsescu l-a contactat până în prezent pentru o eventuală colaborare.
 

×
Subiecte în articol: nicusor dan traian basescu subiectiv