x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Surse Antena 3: Întâlnire de gradul zero între Cîțu și Ciolacu. Negocieri pentru Guvernul Ciucă

Surse Antena 3: Întâlnire de gradul zero între Cîțu și Ciolacu. Negocieri pentru Guvernul Ciucă

24 Oct 2021   •   13:49
Surse Antena 3: Întâlnire de gradul zero între Cîțu și Ciolacu. Negocieri pentru Guvernul Ciucă

Update. Întâlnirea a durat în jur de o oră și s-a terminat. A fost o discuție de tatonare între cele două partide.

Stire intiala Surse Antena 3 anunță că au loc discuții și negocieri între două delegații, una liberală condusă de Florin Cîțu și una social-democrată, condusă de Marcel Ciolacu, președintele PSD. Întrevederea are loc la Vila Lac.

În pofida faptului că Marcel Ciolacu a anunțat că nu dorește să se întâlnească cu Florin Cîțu, fapt confirmat și de liderul PNL, se pare că cei doi lideri poartă în acest moment negocieri pentru a trece Guvernul Ciucă.

Potrivit Antenei 3 de la sediul central al PNL au plecat mai mulți lideri liberali, precum Florin Cîțu și Dan Vîlceanu. Aceștia s-au deplasat către Vila Lac.

Interesant e că, la scurt timp după ce liderii PNL au plecat spre Vila Lac, informează sursa citată, de la sediul PSD au plecat Marcel Ciolacu, Paul Stănescu, Vasile Dîncu și Sorin Grindeanu. Potrivit Antenei 3 aceștia -sau dus la Vila Lac unde are loc prima întrevedere între liderii PNL și PSD.

Nu există informații în ceea ce privește prezența premierului desemnat Nicolae Ciucă la această negociere dintre liderii PNL și PSD.

Cert e că liderii celor două partide nu au semnal telefonic, ceea ce înseamnă că discuțiile se vor purta doar între ei, în cadru restrâns.

×
Subiecte în articol: Marcel Ciolacu florin citu