x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu, despre scorul la europarlamentare: Ne dorim să mergem spre 15%, 5-6 locuri

Tăriceanu, despre scorul la europarlamentare: Ne dorim să mergem spre 15%, 5-6 locuri

12 Feb 2019   •   22:48
Tăriceanu, despre scorul la europarlamentare: Ne dorim să mergem spre 15%, 5-6 locuri

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat marţi că obiectivul partidului este de a realiza până la 15% la alegerile europarlamentare, însemnând obţinerea a cinci sau şase mandate de parlamentari.

"Noi în momentul de faţă suntem în sondaje cotaţi undeva la 12-13% şi cred că ăsta este un indicator bun pentru ceea ce urmează. Ne dorim să mergem spre 15%, acesta este obiectivul, 5-6 locuri", a declarat Tăriceanu, la TVR.

El a afirmat că lista u este definitivată, aceasta urmând să fie votată de conducerea partidului, însă printre candidaţi sunt persoane cunoscute.

"Sunt actualii parlamentari europeni, este vorba de Norica Nicolai şi de Renate Weber, avem şi alţi candidaţi puternici, este fostul ministru al Culturii, Daniel Barbu, care este un fost membru al Parlamentului, avem alţi colegi precum Ovidiu Silaghi care a mai fost parlamentar european, Alexandru Băişanu care este deputat de Suceava, iarăşi foarte bine pregătit politic. Avem o serie de candidaţi care sunt mai puţin cunoscuţi opiniei publice, dar care au nişte CV-uri care pe mine mă conving că ar putea să ne reprezinte", a mai spus Tăriceanu. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Călin Popescu Tăriceanu