x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu: Ministrul Justiţiei e factorul cheie în punerea în acord a codurilor penale cu deciziile CCR

Tăriceanu: Ministrul Justiţiei e factorul cheie în punerea în acord a codurilor penale cu deciziile CCR

04 Apr 2019   •   14:28
Tăriceanu: Ministrul Justiţiei e factorul cheie în punerea în acord a codurilor penale cu deciziile CCR

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, joi, că ministrul Justiţiei este "factorul cheie" în procedura de punere în acord a articolelor din Codul penal şi Codul de procedură penală cu deciziile Curţii Constituţionale şi, probabil, acesta are în vedere elaborarea unei ordonanţe de urgenţă pe aceste subiecte.

"Nu este niciun secret, sunt o serie de decizii ale Curţii Constituţionale, cred că de peste doi ani, dacă nu chiar mai mult, care vizează o serie de articole din Codul penal şi Codul de procedură penală care sunt neconstituţionale şi pentru care există obligativitatea punerii în acord cu deciziile CCR. Ministrul Justiţiei este cel care e factorul, aş spune, cheie în această procedură şi sigur că, probabil, are în vedere elaborarea unei ordonanţe de urgenţă pe aceste subiecte, cum sunt şi altele, mă refer la directivele europene care trebuie să fie transpuse şi care sunt în întârziere şi, dacă nu mă înşel, din cauza întârzierii transpunerii acestor directive europene, care necesită o ordonanţă de urgenţă, pentru că procesul legislativ prin Parlament este extrem de lung, după cum ştiţi, pentru aceste întârzieri cred că noi plătim şi penalităţi. Mai mult de atât nu pot să vă spun, dacă vreţi amănunte vă rog să-l întrebaţi pe ministrul Justiţiei că precis poate să vă dea mult mai multe şi mai exacte explicaţii", a afirmat Tăriceanu, întrebat dacă a vorbit cu ministrul Justiţiei în legătură cu ordonanţele privind Justiţia, având în vedere că există nemulţumiri la PSD.

Întrebat dacă există un calendar privind adoptarea acestor ordonanţe, Tăriceanu a spus: "Vă rog să întrebaţi Guvernul, nu este Parlamentul răspunzător de calendarul de funcţionare a Guvernului". "Ministrul este în subordinea prim-ministrului, nu în subordinea Parlamentului. Noi exercităm controlul parlamentar asupra Guvernului, dar nouă nu ni se transmite agenda Guvernului de lucru", a completat Tăriceanu. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Călin Popescu-Tăriceanu