Liberalii nu vor să facă o altă propunere pentru şefia Ministerului Justiţiei, deşi preşedintele Traian Băsescu i-a cerut premierului să-I trimită un alt nume decât cel al Noricăi Nicolai. Tăriceanu i-a reproşat şefului statului că o respinge pe Nicolai din cauza antipatiei pe care o are faţă de ea.
Liberalii nu vor să facă o altă propunere pentru şefia Ministerului Justiţiei, deşi preşedintele Traian Băsescu i-a cerut premierului să-I trimită un alt nume decât cel al Noricăi Nicolai. Tăriceanu i-a reproşat şefului statului că o respinge pe Nicolai din cauza antipatiei pe care o are faţă de ea.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a răspuns tot printr-o scrisoare la cererea şefului statului de a fi retrasă propunerea Noricăi Nicolai pentru conducerea Ministerului Justiţiei. Tăriceanu i-a transmis şefului statului că este neîntemeiat argumentul său, cum că Norica Nicolai este percepută negativ de opinia publică pentru că i-a permis unei nepoate să intre în sala de plen a Senatului şi să îi folosească cartela de vot şi, în consecinţă, nominalizarea nu va fi retrasă. “Motivarea pe care o faceţi cererii de renunţare la propunerea prezentată se bazează pe consideraţii personale, subiective, îndoielnice, despre percepţia publică asupra unei anumite persoane, consideraţii care exced cadrul constituţional şi legal”, se arată în scrisoarea lui Tăriceanu. Premierul a invocat şi decizia Curţii Constituţionale în cazul lui Adrian Cioroianu, decizie care îl obligă pe preşedinte să accepte propunerile premierului, şi îi transmite că judecătorii CC ar putea da o soluţie similară şi în cazul acesta. În plus, Tăriceanu îl acuză pe Traian Băsescu de faptul că nu o vrea pe Nicolai ministru din cauza antipatiei personale pe care o are faţă de aceasta şi îi reproşează că judecă exclusiv din perspectiva imaginii. Premierul i-a amintit şi el şefului statului că a fost implicat în două cazuri controversate, dosarul Flota şi casa din Mihăileanu, şi că nu i-ar conveni ca mandatul său să fie judecat din această perspectivă. Mai mult, îi aminteşte lui Traian Băsescu de “tăcerea” lui în momentul în care se demonstra că părinţii fostului ministru al Justiţiei Monica Macovei ocupau abuziv un imobil naţionalizat. “În concluzie, nu există nici un argument de natură legală care să justifice retragerea propunerii de numire a doamnei Norica Nicolai. Mai mult, argumentele legate de competenţa şi experienţa doamnei Norica Nicolai o recomandă pentru această funcţie”, încheie Tăriceanu.
ANTICIPARE. Premierul şi-a anunţat intenţia de a-şi menţine nominalizarea pentru portofoliul Justiţiei încă de ieri-dimineaţă, în timpul şedinţei de Guvern, când le-a spus celorlalţi miniştrii că i se par nejustificate motivele pentru care Traian Băsescu a cerut înlocuirea Noricăi Nicolai. Tăriceanu le-a mai spus că juriştii Guvernului au analizat scrisoarea preşedintelui şi au ajuns la concluzia că din punct de vedere legal argumentele preşedintelui nu sunt întemeiate pentru ca numirea să fie refuzată.
Încă de la momentul în care scrisoarea preşedintelui a devenit publică, grupul de susţinători ai Noricăi Nicolai a intrat în acţiune, nelăsându-i premierului Tăriceanu prea mult loc de întors. Vicepreşedintele Crin Antonescu a declarat că PNL îşi va menţine propunerea pentru că “Norica Nicolai este alegerea cea mai nimerită, din punct de vedere profesional pentru a conduce Ministerul Justiţiei”.
INVITAŢIE. Aseară, şeful statului l-a invitat pe premier azi, la ora 18:30, pentru “o discuţie” pe tema nominalizării Noricăi Nicolai. Până la ora închiderii ediţiei, Tăriceanu nu se hotărâse dacă va onora sau nu invitaţia.
Controverse
“Dacă ar fi să vorbim despre argumente de imagine şi despre cazuri controversate, vă reamintesc doar două cazuri în care dumneavoastră aţi fost implicat: dosarul Flota şi casa achiziţionată în Strada Mihăileanu, pe vremea când eraţi primar al Capitalei. Ar fi nedrept să analizăm doar aceste două cazuri pentru a judeca mandatele dumneavoastră de primar al Capitalei sau de preşedinte al României. Am convingerea că acelaşi lucru ar trebui să îl evitaţi şi dumneavoastră acum, în ceea ce o priveşte pe doamna Norica Nicolai”
Călin Popescu Tăriceanu, prim-ministru
Premierul, “lipsit de fermitate”
Preşedintele PC ,Dan Voiculescu, a declarat ieri că “premierul nu a dat dovadă de fermitatea necesară pentru a pune punct provizoratului de la Justiţie”. Liderul conservator consideră că gestul preşedintelui Băsescu privind respingerea numirii Noricăi Nicolai pentru funcţia de ministru şi tergiversarea de până acum “creează o situaţie de improvizaţie în Justiţie” în plin proces de monitorizare a acestui domeniu din partea Comisiei Europene. “Este de-a dreptul curioasă coincidenţa între respingerea numirii ministrului Justiţiei şi apariţia convorbirilor dintre Omar Hayssam şi procurorul care îl ancheta pe singurul suspect de terorism al ţării. Iar ironia situaţiei îndrumă la o singură morală: atât timp cât nu va exista ordine în sistemul de Justiţie vom avea doar circ televizat, în care şeful statului salvează ostatici, dar numeşte procurori care îi eliberează pe răpitori”, a mai arătat Dan Voiculescu.
- de Dana Piciu
Scandalul “Nepoata”, varianta ANP
Sorin Dumitraşcu, fost director la Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), dezvăluie că, la scurtă vreme după scandalul “Nepoata”, i s-au cerut favoruri pentru Anca Haneş Manea. “Un om politic influent mi-a cerut s-o angajez pe nepoata Noricăi Nicolai. Mi s-a cerut pentru Anca Haneş Manea un post la ANP, astfel încât să nu intre în contact cu deţinuţii, adică un post de economic, administrativ. Am refuzat şi am fost ameninţat! Cu lucruri care deja mi s-au întâmplat”, ne-a declarat ieri Sorin Dumitraşcu. El a refuzat să spună cine anume a făcut presiuni asupra lui, mărturisind că se teme. (Violeta Fotache)
monica.iordache@jurnalul.ro
Prezentăm integral textul scrisorii transmise de premierul Tăriceanu către preşedintele Băsescu:
Prin prezenta scrisoare mă văd nevoit să resping solicitarea
dumneavoastră de a renunţa la propunerea de numire în funcţia de
ministru al Justiţiei a doamnei Norica Nicolai
Domnului Traian Băsescu
Preşedintele României
Domnule Preşedinte,
Prin prezenta scrisoare mă văd nevoit să resping solicitarea
dumneavoastră de a renunţa la propunerea de numire în funcţia de
ministru al Justiţiei a doamnei Norica Nicolai.
De asemenea, vă aduc la cunoştinţă că, în calitate de Prim-Ministru al
României, potrivit atribuţiilor conferite de Constituţie, menţin
această propunere.
Motivarea pe care o faceţi cererii de renunţare la propunerea
prezentată se bazează pe consideraţii personale, subiective,
îndoielnice, despre percepţia publică asupra unei anumite persoane,
consideraţii care exced cadrul constituţional şi legal.
Reacţia dumneavoastră, în calitate de Preşedinte al României, este cu
atât mai nejustificată cu cât, faţă de nominalizarea doamnei Norica
Nicolai, nu au existat obiecţii sau proteste, nici din partea
societăţii civile şi nici a asociaţiilor profesionale.
Vă reamintesc că, în decizia nr.356/2007 a Curţii Constituţionale se
precizează clar că „Preşedintele României nu are drept de veto, dar
poate cere Primului-ministru să renunţe la propunerea făcută, atunci
când constată că persoana propusă nu îndeplineşte condiţiile legale
pentru exercitarea funcţiei de membru al Guvernului”.
Decizia Curţii Constituţionale este cât se poate de clară.
Preşedintele României nu poate să solicite Primului-Ministru al
României să propună o altă persoană pentru funcţia de ministru din
simplul motiv că nutreşte o antipatie politică şi personală faţă de
persoana nominalizată iniţial. Nici din cauza faptului că a avut o
relaţie politică mai tensionată cu respectiva persoană. Nici dacă a
identificat un alt candidat care, în opinia sa, ar fi mai bun.
Preşedintele României are obligaţia de a identifica argumente legale,
nu de imagine, pentru a îşi susţine solicitarea. În caz contrar, nu ar
trebui să facă o astfel de solicitare.
Domnule Preşedinte,
Am citit cu atenţie scrisoarea dumneavoastră şi nu invocaţi nici un
argument de natură legală pentru care ar trebui să renunţ la propunerea
de numire a doamnei Norica Nicolai la Ministerul Justiţiei. Mai mult,
în scrisoarea dumneavoastră invocaţi doar argumente de imagine,
percepţii legate de un incident în care a fost implicată doamna Norica
Nicolai.
Ştiţi la fel de bine ca mine cât de periculos este să analizăm
capacitatea unui demnitar de a exercita o funcţie publică, dacă izolăm
şi scoatem în faţa un incident de imagine.
Norica Nicolai este un bun specialist în drept şi este unul dintre
membrii cu experienţă ai Comisiei Juridice din Parlamentul României.
Norica Nicolai cunoaşte în detaliu problemele care încă există în
Justiţie şi are voinţa de a continua procesul de reformă. Consider că
Norica Nicolai poate fi un foarte bun ministru al Justiţiei.
Dumneavoastră aţi ales să ignoraţi aceste argumente şi aţi analizat
subiectiv, fără a lua în calcul argumentele legale sau argumentele care
ţin de experienţă şi competenţă.
Dacă ar fi să vorbim despre argumente de imagine şi despre cazuri
controversate, vă reamintesc doar două cazuri în care dumneavoastră aţi
fost implicat: dosarul Flota şi casa achiziţionată în strada
Mihăileanu, pe vremea când eraţi Primar al Capitalei. Ar fi nedrept să
analizăm doar aceste două cazuri pentru a judeca mandatele
dumneavoastră de Primar al Capitalei sau de Preşedinte al României. Am
convingerea că acelaşi lucru ar trebui să îl evitaţi şi dumneavoastră
acum, în ceea ce o priveşte pe doamna Norica Nicolai.
Mai mult, vă readuc aminte tăcerea dumneavoastră în ceea ce o priveşte
pe fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei. Acum un an, doamna
Monica Macovei era implicată într-un scandal public în legătură cu
modul în care părinţii domniei sale au câştigat în Justiţie un imobil
naţionalizat. Atunci, nu aţi susţinut că doamna Monica Macovei ar
trebui să renunţe la funcţia de ministru al Justiţiei, nici că imaginea
Justiţiei ar avea de suferit sau că ar scădea încrederea în Justiţie la
nivelul opiniei publice şi al partenerilor europeni.
Sunt ferm convins că dezbaterea asupra reformei din Justiţie nu ar
trebui să fie purtată cu argumente de imagine. Dacă, totuşi, aţi decis
să invocaţi doar argumente de imagine, atunci mi s-ar părea corect să
judecaţi şi, mai ales, să acţionaţi cu aceeaşi măsură.
Domnule Preşedinte,
În scrisoarea dumneavoastră vă exprimaţi convingerea că vom găsi
soluţii împreună, Preşedinţia şi Guvernul, pentru a demonstra
partenerilor europeni că România face progrese consistente în domeniul
Justiţiei.
Vă reamintesc că deja am demonstrat acest lucru partenerilor europeni.
Raportul Comisiei Europene din iunie anul trecut a fost cel mai bun
raport al organismului european despre starea justiţiei din România, de
când acest domeniu este monitorizat, din 1998. În Raport sunt
subliniate în special eforturile pe care Guvernul le-a făcut în acest
domeniu („Guvernul român este angajat în reforma justiţiei şi în
curăţarea sistemului de corupţie. În toate domeniile, autorităţile
române demonstrează bunăvoinţă şi determinare…” – p. 5 din Raport).
Totodată, principalul progres remarcat de Raport a fost adoptarea Legii
Agenţiei Naţionale de Integritate, urmare a dialogului pe care ultimul
ministru al justiţiei, Tudor Chiuariu, l-a avut cu Parlamentul. După
cum vă aduceţi aminte, adoptarea acestei legi a fost multă vreme
imposibilă din cauza inabilităţii unui ministru al justiţiei aşa-zis
independent. O dovadă în plus că nu o pretinsă independenţă a
ministrului este soluţia la problemele justiţiei româneşti.
Adoptarea de noi coduri de procedură, simple şi uşor de aplicat,
responsabilizarea magistraţilor şi înlăturarea percepţiei că aceştia nu
răspund pentru greşelile lor, asigurarea eficienţei şi imparţialităţii
investigaţiilor, scoaterea unor instituţii judiciare de sub influenţa
unor oameni politici – acestea sunt urgenţele justiţiei româneşti şi
care trebuie puse în practică rapid de un ministru cu susţinere
politică.
Problema este să demonstrăm că avem voinţa să continuăm pe drumul
început şi de aceea nu ne permitem să întârziem numirea unui nou
ministru al Justiţiei.
Vă aduc la cunoştinţă că întârzierea acestei numiri poate conduce la
perturbarea gravă a activităţii instituţiilor din sfera judiciară.
Astfel, în ultimele zile au început acţiuni de protest sindical din
partea personalului auxiliar din instanţe, motivat de faptul că absenţa
unui ordonator principal de credite face imposibilă plata drepturilor
salariale restante. Aceste tensiuni nu pot fi aplanate în lipsa unui
interlocutor legitim, ministrul Justiţiei în funcţie.
De asemenea, nu se poate să nu cunoaşteţi că ministrul Justiţiei
trebuie să participe, la întrunirea informală a Consiliului de miniştri
al Uniunii Europene. Ar fi împotriva intereselor României ca
„partenerii noştri europeni”, a căror opinie vă preocupă atât de mult,
să fie lipsiţi de un interlocutor chiar înainte de raportul intermediar
al Comisiei Europene.
Vă solicit deci să o numiţi cât mai curând posibil pe doamna Norica Nicolai în funcţia de ministru al Justiţiei.
Consider că putem împreună, Guvernul şi Preşedinţia, să continuăm
colaborarea în domeniul Justiţiei. Sper că o astfel de colaborare bună
poate avea loc între dumneavoastră şi viitorul ministru al Justiţiei,
Norica Nicolai.
Vă solicit să lăsaţi deoparte orice antipatie legată de Norica Nicolai
şi să colaboraţi cu domnia sa pentru a continua reforma în Justiţie.
Domnule Preşedinte,
În concluzie, nu există nici un argument de natură legală care să
justifice retragerea propunerii de numire a doamnei Norica Nicolai.
Mai mult, argumentele legate de competenţa şi experienţa doamnei Norica Nicolai o recomandă pentru această funcţie.
Având în vedere cele de mai sus, precum şi Decizia Curţii
Constituţionale nr. 356/2007, care nu conferă Preşedintelui României un
drept de veto la propunerea de numire a unui membru al Guvernului ci
doar să solicite renunţarea la aceasta „dacă persoana propusă nu
îndeplineşte condiţiile legale pentru exercitarea funcţiei”, vă aduc la
cunoştinţă că nu voi da curs solicitării dumneavoastră de a renunţa la
propunerea pentru funcţia de ministru al Justiţiei a doamnei Norica
Nicolai. Vă rog ca, în cel mai scurt timp, să îndepliniţi toate
formalităţile constituţionale necesare pentru ca doamna Norica Nicolai
să fie învestită în funcţie.
Cu stimă,
Călin Popescu-Tăriceanu
Prim Ministru
Guvernul Romaniei - Biroul de presa - 09.01.2008