x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tăriceanu: O candidatură la prezidenţiale cu şanse de succes mai mari ar fi una comună ALDE - PSD

Tăriceanu: O candidatură la prezidenţiale cu şanse de succes mai mari ar fi una comună ALDE - PSD

09 Iul 2019   •   18:34
Tăriceanu: O candidatură la prezidenţiale cu şanse de succes mai mari ar fi una comună ALDE - PSD

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat marţi că o candidatură la prezidenţiale cu şanse de succes mai mari ar fi una comună ALDE - PSD.

"Despre candidatura la alegerile prezidenţiale (...) nu am să revin decât spunându-vă că mi-am arătat această disponibilitate. Colegii mei cunosc că am, aş spune, motivaţia necesară pentru a candida la viitoarele alegeri. Având în vedere că o candidatură cu şanse de succes mai mari ar fi o candidatură comună din partea noastră şi din partea PSD, vom discuta după data de 20, pe baza sondajelor de opinie pe care şi noi le avem şi colegii din PSD le fac, le au în derulare. Vom hotărî, bănuiesc, întâi separat şi probabil, dacă va fi cazul, apoi împreună despre o candidatură separată sau condiţiile optime de candidatură comună", a afirmat Tăriceanu, la finalul şedinţelor Biroului Politic Executiv şi Biroului Politic Central ale ALDE.

El a precizat că Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, ca formaţiune de factură liberală, îşi propune să reprezinte un anumit electorat.

"Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, ca formaţiune de factură liberală, îşi propune să reprezinte un anumit electorat, lucru care pe mine mă obligă să îmi depun această candidatură pentru a reprezenta acest electorat, care are o viziune liberală asupra societăţii, asupra economiei şi aşa mai departe", a susţinut liderul ALDE.

Călin Popescu-Tăriceanu a afirmat că a discutat în mai multe rânduri cu preşedintele PSD, premierul Viorica Dăncilă, despre candidatura sa.

"Şi doamna premier Dăncilă a declarat foarte clar că şi ei fac o evaluare pe baza sondajelor, în care au testat mai multe posibile soluţii şi candidaturi. (...) În sondajul pe care noi l-am făcut nu e doamna Dăncilă inclusă, pentru că domnia sa a declarat că nu doreşte să candideze la alegerile prezidenţiale. În sondajele pe care noi le-am făcut sunt două elemente care sunt foarte clare şi sugestive - există o majoritate covârşitoare a celor care au fost intervievaţi şi care optează pentru soluţia de candidat unic şi în cadrul ALDE, şi în cadrul PSD, şi în ceea ce mă priveşte există o favorabilitate de 90% în rândul respondenţilor favorabili PSD, care votează cu PSD-ul", a afirmat Tăriceanu.

În opinia sa, "logic" ar fi ca, din moment ce preşedintele Pro România, Victor Ponta, propune realizarea unei coaliţii pe zona de centru-stânga, ar trebui să existe un singur candidat.

"Cu domnul Ponta am mai discutat, o să mai discut după data de 19, când revine în ţară, şi dânsul a făcut o propunere practic sau o sugestie - cum vreţi să o luaţi - de a realiza o coaliţie pe această zonă de centru-stânga care să includă şi Pro România. Eu am apreciat şi îmi păstrez aprecierea, sigur că ar fi, cred, cea mai bună formulă, dar sigur că acest lucru trebuie agreat nu numai între mine şi domnul Ponta, trebuie agreat în trei, adică inclusiv cu PSD. (...) Logica simplă a lucrurilor spune următorul lucru - din moment ce propune să se facă o coaliţie pe această zonă, sigur că ar rămâne să susţină un singur candidat", a adăugat Tăriceanu.

AGERPRES

×