Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a felicitat-o pe Ursula von der Leyen pentru preluarea conducerii Comisiei Europene, el exprimându-şi speranţa că se va ţine de promisiunea de a aduce toate ţările din UE la acelaşi numitor în privinţa monitorizării pe Justiţie.
"Dincolo de felicitări, nutresc speranţa că dna von der Leyen va aduce cu sine şi acea necesară schimbare de optică la nivelul Comisiei, în primul rând pentru eliminarea clivajului între Vest şi Est la care s-a ajuns în mandatul Juncker. Sper ca dna von der Leyen să se ţină de promisiunea aducerii tuturor ţărilor la acelaşi numitor în privinţa monitorizării pe Justiţie, să pună semnul egal între subvenţiile agricultorilor din Vest şi ale celor din Est, să ia în serios problemele climatice şi mai sper să deschidă grabnic porţile Schengen pentru ţara noastră, care a făcut atâtea eforturi şi a investit atât de mult în numele dreptului la libera circulaţie pentru cetăţenii săi", a scris el, miercuri, pe Facebook.
Tăriceanu a vorbit şi despre respectarea statului de drept, la care a făcut referire Ursula von der Leyen, ea punctând într-o declaraţie făcută marţi că susţine un mecanism suplimentar în acest domeniu.
"Mai presus de toate, sper ca dna von der Leyen să fi fost perfect conştientă de adevăratul înţeles al sintagmei 'stat de drept', atunci când a spus, ieri, că 'Nu poate exista niciun compromis în ceea ce priveşte respectarea statului de drept. Susţin un mecanism suplimentar privind statul de drept'. Şi sper ca noul preşedinte să nu repete politica incorectă a predecesorului său, de a închide ochii la abuzurile grosolane împotriva cetăţenilor comise de autorităţi din anumite state est-europene în numele formulei amintite, 'stat de drept'. Şi, să o spunem deschis, adesea la sfatul şi încurajările venite din Vest", a adăugat el.
Preşedintele Senatului a subliniat că, fără o Justiţie cu adevărat independentă şi obiectivă, fără stoparea imixtiunilor politice ori ale serviciilor de informaţii în actul de dreptate, fără sancţionarea gravă a marilor derapaje care s-au produs şi se produc, nu va exista democraţie autentică în UE, ci doar un simulacru.
"Nu va exista echitate şi egalitate, ci elitism occidental versus cetăţeni de rangul doi-trei din Est. Nu va exista camaraderie, întelegere şi colaborare, ci doar supunere în faţa forţei, disimulate ori ba", a afirmat Călin Popescu-Tăriceanu.
AGERPRES