x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Toţi consilierii locali PNL dintr-o comună din Prahova, excluşi din partid

Toţi consilierii locali PNL dintr-o comună din Prahova, excluşi din partid

22 Dec 2012   •   17:38
Toţi consilierii locali PNL dintr-o comună din Prahova, excluşi din partid
Sursa foto: Intact Images

Nouă consilieri locali ai PNL din comuna prahoveană Bălţeşti au fost excluşi din partid, iar primarului liberal al localităţii i s-a retras sprijinul politic, pentru că aceştia l-au spriinit pe candidatul ARD Gabriel Sandu (PDL), în campania electorală, informează mediafax.ro.

Ca urmare a deciziei de excludere din partid, cei nouă consilieri pierd mandatele de aleşi locali.

De asemenea, primarului liberal al comunei Bălţeşti, Ion Radu, PNL i-a ridicat sprijinul politic "pentru slaba implicare şi pentru colaborare dovedită cu candidatul ARD Gabriel Sandu", a declarat preşedintele PNL Prahova, Mircea Roşca.

Întrebat de ce nu a fost dat afară din partid şi primarul, Mircea Roşca a răspuns: "Legea i-ar fi permis lui Radu Ion să plece la alt partid şi nu am vrut să-i dăm această satisfacţie".

Conform legii, consilierii locali excluşi din partid pierd mandatul, în schimb primarii excluşi se pot înscrie în altă formaţiune politică rămânând în funcţie.

În Colegiul uninominal 3 din Prahova, în care este inclusă comuna Bălţeşti, principalii candidaţi pentru un mandat de senator au fost liberalul Ion Luchian, medic, fost deputat, care în urma scrutinului din 9 decembrie a fost ales parlamentar cu 58% din voturi şi fostul ministru al Comunicaţiilor din Guvernul Boc, Gabriel Sandu (PDL), care a obţinut 29% din voturi.
 

×