Primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula, a anunţat miercuri, pe pagina sa de facebook, că îl susţine pe Mircea Diaconu la alegerile prezidenţiale, scrie Antena 3.
Edilul a scris că Mircea Diaconu a înţeles că a venit vremea schimbării iar românii îşi doresc un preşedinte al lor, în care să aibă încredere.
"Duminică alegem viitorul preşedinte al României. Preşedintele tuturor românilor, nu numai al unui partid, partizan şi prizonier unor condiţii pe care unii şi alţii le pun. Poate că a venit momentul să ne uităm şi la altceva decât la oameni de partid, care urmăresc doar interese de partid odată ce ajung preşedinţi. Preşedinţi de ţară, de partid, de organizaţii. Mircea Diaconu înţelege că a venit vremea unei schimbări. Că românii îşi doresc un preşedinte al lor. În care să aibă încredere, care să-i asculte. Care vorbeşte cu ei! Duminică vă invit pe toţi să reflectaţi la aceste lucruri înainte de a vota. Ca primar, vă îndemn pe toţi să vă duceţi la vot", a scris primarul Cosmin Necula.
Comitetul Executiv municipal al PSD Bacău a decis, pe 29 septembrie, dizolvarea biroului politic local de conducere şi retragerea sprijinului politic pentru primarul Cosmin Necula după ce acesta a adus o serie de critici Guvernului Dăncilă cu privire la alocarea fondurilor către administraţia locală.
În cadrul aceleiaşi şedinţe, deputatul Lucian Şova a fost numit preşedinte interimar al filialei iar deputatul Costel Dunava a fost numit preşedinte executiv.
Necula, trimis în judecată de DNA
Cosmin Necula a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie (sub forma determinării) la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, într-un dosar legat de finanţarea a două asociaţii.