Atac de cartier al lui Traian Băsescu la adresa preşedintelui interimar al PSD, Liviu Dragnea.
Fostul preşedinte spune că dacă ar fi fost premier, iar Liviu Dragea declara că le va cere miniştrilor săi un anumit comportament public, l-ar fi dat cu capul de toţi pereţii sau îşi dădea demisia.
'După părerea mea, Dragnea a intrat într-o campanie de reconsolidare a puterii lui în partid şi nu dă doi bani pe avariile pe care i le produce lui Ponta (...) Ieşirea cu chemarea miniştrilor e inadmisibilă. (...) Eu îi spuneam, dacă mai faci o singură dată asta, pierzi guvernarea şi eşti responsabil (...) Dacă eu eram premier, ori îl dădeam cu capul de toţi pereţii, ori avea demisia mea (...) Ponta nu poate face lucrul acesta pentru că e greu de crezut că Iohannis o să dea un premier de la PSD', a mai spus Traian Băsescu.
Traian Băsescu mai spune că Victor Ponta nu poate face acest lucru deoarece este constient că astfel PSD va pierde guvernarea.
Klaus Iohannis nu va ma desemna un alt premier din partea Coaliţiei, mai spune fostul preşedinte.