x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Traian Băsescu despre modificarea Legii ANI: Pur şi simplu prăbuşeşte ANI şi şterge cu buretele incompatibilităţile

Traian Băsescu despre modificarea Legii ANI: Pur şi simplu prăbuşeşte ANI şi şterge cu buretele incompatibilităţile

12 Dec 2017   •   07:20
Traian Băsescu despre modificarea Legii ANI: Pur şi simplu prăbuşeşte ANI şi şterge cu buretele incompatibilităţile

Senatorul Traian Băsescu, preşedintele PMP, a declarat luni seara, la România TV, că modificarea Legii de funcţionare a ANI, votată luni în plenul Camerei Deputaţilor, "şterge cu buretele" incompatibilităţile constatate în perioada 2007 - 2013 în cazul primarilor şi parlamentarilor şi "prăbuşeşte ANI".

"Ştiţi ce s-a întâmplat azi în Camera Deputaţilor, în câteva secunde? A trecut legea prin care primarii care au fost constataţi a fi incompatibili pot candida, parlamentarii care au fost constataţi a fi incompatibili, cu hotărâri judecătoreşti definitive, pot candida. Deci, asta da lovitură! Toată lumea s-a uitat pe 303 (Legea 303/2004 - n.r.) şi astăzi a trecut cu votul majorităţii această lege care pur şi simplu prăbuşeşte ANI şi şterge cu buretele incompatibilităţile pentru parlamentari, incompatibilităţi în perioada 2007 - 2013 (...). Şi primarii, despre care se spune aşa: dacă s-a constatat incompatibilitatea în mod definitiv, în instanţă, nu pot ocupa funcţii în aparatul de stat, dar pot candida la primar. (...) Astăzi şi-au rezolvat două probleme: problema parlamentarilor incompatibili şi problema primarilor şi consilierilor incompatibili", a afirmat Băsescu.

Preşedintele PMP a adăugat că vrea să ştie cum au votat fiecare dintre parlamentarii din Comisia juridică în cazul modificărilor la Legea ANI. "Eu am însă o întrebare publică, pentru că această lege a trecut prin Comisia juridică: vreau să ştiu cum a votat fiecare parlamentar din Comisia juridică", a spus Traian Băsescu.

Plenul Camerei Deputaţilor a dat undă verde luni încetării unor interdicţii pentru parlamentari, prin aprobarea propunerii legislative pentru modificarea Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii 144/2007 privind înfiinţarea şi funcţionarea ANI, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. www.agerpres.ro

×