x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Traian Băsescu: "În 2008, Victor Ponta a venit preş la mine în birou, să-l sprijin pentru Primăria Capitalei"

Traian Băsescu: "În 2008, Victor Ponta a venit preş la mine în birou, să-l sprijin pentru Primăria Capitalei"

22 Sep 2010   •   00:00
Traian Băsescu: "În 2008, Victor Ponta a venit preş la mine în birou, să-l sprijin pentru Primăria Capitalei"

Invitat miercuri seară la emisiunea "Naşul", la B1 Tv,Traian Băsescu a făcut, pe lângă obişnuitele sale afirmaţii la adresa mogulilor şi declaraţii dure la adresa principalilor lideri ai opoziţiei. Astfel, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Mircea Geoană au fost rând pe rând comentaţi şi etichetaţi de Traian Băsescu.

"PONTA A VENIT PREŞ LA MINE ÎN 2008 PENTRU A-L SPRIJINI LA PRIMĂRIA CAPITALEI"
Despre Victor Ponta, actualul lider al PSD, Băsescu a declarat că în 2008 "a venit preş" la el în birou, întrebând dacă l-ar putea sprijini la alegerile pentru Primaria Capitalei şi că discuta înainte de alegerile din PSD un portofoliu de ministru prin ieşirea din partid."Omul ăsta (Victor Ponta - n.r.) a venit preş la mine, la mine în birou, acest Victor Ponta, cum au făcut-o şi alţii. Mă întreba: m-aţi putea sprijini la competiţia pentru alegerile de la Primăria Capitalei? Răspunsul meu a fost: nu, că nu ai şanse, vezi-ţi de treabă, Victor Ponta!", a declarat Traian Băsescu. El a ţinut să precizeze că discuţia a avut loc în biroul său, "nu la Golden Blitz sau la Cireşica".


"La mine în birou, acest Ponta, care azi vituperează împotriva preşedintelui, era ca un preş care întreba: ar fi bine să candidez la Primăria Capitalei, m-aţi putea sprijini? I-am spus: nu candida că nu ai şanse, dându-i de înţeles că nu o să-l sprijin. Tot el discuta înainte de alegeri un portofoliu de ministru, prin ieşirea din PSD, înainte de alegerile din partidul lor. Acest Victor Ponta, pe care-l vedeţi ţipând. Nu mai pot să-i mai tolerez obrăznicia, când văd câte parale face", a conchis şeful statului. Declaraţiile preşedintelui vin pe fondul scandalului de marţi din Parlament. Roberta Anastase şi Victor Ponta au avut, marţi, o discuţie extrem de aprinsă în Parlament pe baza Legii Pensiilor, discuţie care s-a încheiat cu o plângere penală din partea ambelor părţi: una pentru fraudare a votului în plen, iar alta pentru vot în absenţă.

"PE ANTONESCU L-AM AJUTAT CÂND ERA DEPUTAT DE TULCEA, ÎN 2004"
Traian Băsescu susţine că i-a sărit în ajutor şi preşedintelui PNL, Crin Antonescu. "Pe el l-am ajutat într-un moment de criză a lui, când nu-l mai primea nici o organizaţie să candideze undeva, era deputat de Tulcea, în 2004. Şi m-a rugat Stolojan, la schimbarea de ştafetă, să am grijă, că a avut o situaţie grea şi într-adevăr aşa a fost. Şi l-am pus pe lista de Bucureşti. Are 1% prezenţă, la fel a făcut şi înainte, de s-a ajuns la o intervenţie să-l pun undeva pe o listă. Şi el şi Ponta s-au întâlnit cu mine în momente în care trebuiau ajutaţi şi aveau alt ton atunci. Asta mă surprinde".

"MIRCEA GEOANĂ, PREA SLAB PENTRU JOCUL POLITIC MARE"
Nici Mircea Geoană nu ascăpat de atacul preşedintelui. "E prea slab pentru jocul politic mare. E dependent şi niciodată nu poate lua o bătălie politică pe cont propriu, doar dacă are mare susţinere, şi de la Vântu, şi de la partid, şi de la Dragnea, lui îi trebuie susţinere de la toată lumea. Mie îmi ajunge susţinerea soţiei".

DESPRE PENSII...
La aceeaşi emisiune preşedintele a declarat că speră ca PSD să nu primească de la guvern banii negociaţi pentru trecerea legii pensiilor. Şeful statului a reluat ideea că Victor Ponta ştia de negocieri şi spune că liderul PSD "minte cu neruşinare" atunci când afirmă că PSD nu a cerut bani de la guvern.. Băsescu spune că s-a negociat patru zile, iar din partea PSD la negocieri a fost liderul deputaţilor Mircea Duşa. "Sunt bani din bugetul de stat, nu poţi să continui....care e diferenţa atunci dintre PDL, care încă mai sper că va fi un partid corect la guvernare şi ce a făcut guvernul Tăriceanu, care a negociat banii bugetului public ca să ramană la putere cu PSD, cu Hrebenciuc în fiecare zi." Preşedintele a mai declarat că bugetul de pensii pentru anul viitor are un deficit de 3,6 miliarde de euro iar noua lege a pensiilor garantează că statul va putea să le plătească. Traian Băsescu a avertizat că banii care lipsesc vor fi împrumutaţi, iar împrumuturile vor fi suportate tot din banii populaţiei active.

"Trebuie să fim conştienţi că nu putem trăi cu cifrele de acum. Nu mai putem consuma mai mult decât producem, ca să nu prăbuşim România", a declarat Traian Băsescu. "În 2004, la sfârşitul guvernării Nastase, în România erau 6,3 milioane de asistaţi social. În 2008, când economia duduia, erau 13, 8 milioane de asistaţi sociali. Aici sunt autostrăzile, în demagogia de a se da ajutoare sociale pentru că erau aducători de voturi", este de părere preşedintele.

×
Subiecte în articol: politic