x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Traian Băsescu: Mi-am folosit influenţa asupra Guvernului să schimb fostul director Hidroelectrica

Traian Băsescu: Mi-am folosit influenţa asupra Guvernului să schimb fostul director Hidroelectrica

05 Noi 2010   •   00:00

Preşedintele Traian Băsescu recunoaşte că şi-a folosit influenţa în Guvern pentru a-l schimba pe fostul director de la Hidroelectrica, Oprea Traian. Într-o prezenţă la B1Tv, Băsescu a precizat că acesta a devenit director adjunct, iar în locul lui a fost numit Mihai David, susţinut de S.O. Vântu prin Mircea Geoană.



"Îl vedeam într-o zi pe directorul de la Hidroelectrica, care nici mai mult, nici mai puţin trântea nişte minciuni de proporţii printr-un studiou de televiziune. L-am văzut într-o reluare, noaptea, cum explica el că «sigur, domne, trebuie să vând acestor giganţi externi ca să-mi dea banii înainte». Păi minciună mai mare ca asta n-am auzit şi nu ştiu de ce domnul acela încă mai e director. Păi ce consumator mai mare găseşte el în exterior decât ALRO Slatina? Ce garanţie de consum mai mare să ai decât ALRO Slatina, Sidex Galaţi...iar ALRO tradiţional plăteşte energia înainte", a comentat Băsescu, citat de Mediafax.

Întrebat de moderator dacă nu observă faptul că deşi Adriean Videanu a încercat, nu a reuşit să schimbe acest director "care este etern", preşedintele a replicat: "Domnule, nu vine din eternitate. Vine de curând. Pentru că înainte a fost Oprea Traian şi a trebuit să rog ministrul Industriilor să-l schimbe pe Oprea Traian, care făcuse toate contractele cu băieţii deştepţi, din ordinul lui Vosganian le-a prelungit şi aşa mai departe. Şi a fost schimbat în cele din urmă, gândiţi-vă, pe influenţa pe care eu o am asupra Guvernului, spunând: «Mă, schimbaţi odată directorul ăla de la Hidroelectrica, care a şi prelungit contractele cu băieţii deştepţi şi, de câte ori ceri contractele, spune că sunt secrete ca şi cum Hidroelectrica este moşia mamei lui şi contractele sunt secrete». Deci cu toată influenţa politică pe care o am, în cele din urmă am reuşit să fac să fie schimbat domnul Oprea Traian. Domnule, a fost greu, pentru că a dispărut în spital, a nu-ştiu-ce şi a ajuns foarte rău: e director adjunct".

El a spus că Oprea Traian a fost înlocuit cu actualul director, Mihai David, "care a fost susţinut de domnul Mircea Geoană".

"Domnul David n-a mers mai departe să spună de la cine era indicaţia, că domnul Geoană nu avea idei în relaţia cu puterea", a spus Băsescu precizând apoi că această "indicaţie" a fost a lui Sorin Ovidiu Vântu: "Deci eu vă asigur că n-a fost ideea lui Mircea Geoană să-l susţină pe David la Hidroelectrica. Deci sunt zone în care influenţa preşedintelui se opreşte. Şi eu n-am făcut o influenţă în detrimentul statului ci am vrut curăţarea unui sector. Iar acum băiatul ăsta susţinut de Mircea Geoană vine şi ne explică el cum trebuie să dea la Energy Holding sau ştiu eu la ce alt băiat deştept pentru că trebuie numai de-ăştia mari de tot, de pe piaţa internaţională, iar la piticul ALRO Slatina, care are mii de muncitori angajaţi, nu poate să-i dea direct că nu are doar un birou şi un telefon, e ditamai uzina, care e capătul de producţie la care se află şi Alum Tulcea".

×
Subiecte în articol: politic