Sevil Shhaideh a fost numită în funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului guvernamental, a anunţat vineri premierul Mihai Tudose, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.
"La ora asta cred că a devenit (consilier de stat - n.r.) deja. Actele au fost semnate în cursul dimineţii", a declarat Tudose.
Despre faptul că o păstrează în Executiv, deşi la momentul anunţului privind remanierea a invocat probleme penale în cazul lui Shhaideh, el a precizat: "Eu am spus că sunt probleme care, din cauza naturii penale invocate, nu că sunt doamnele vinovate (Shhaideh şi Plumb - n.r.), pot aduce atingere activităţii lor în relaţia cu Bruxelles-ul".
"Ca şi consilier domnia sa ne va ajuta foarte mult pe ceea ce are experienţă şi cred că e cea mai bună din ţară în această zonă în ceea ce înseamnă dezvoltarea regională, reforma administrativă", a susţinut prim-ministrul.
Întrebat dacă şi fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc va fi păstrat într-o funcţie în Guvern, premierul a răspuns: "Este parlamentar". AGERPRES