UDMR doreste sa fie reprezentat in viitorul Guvern la nivel de viceprim-ministru, in cadrul negocierilor cu Uniunea Nationala PSD+PUR urmand sa fie propus pentru aceasta functie presedintele UDMR, Marko Bela, a declarat sambata, pentru Mediafax, presedintele executiv Csaba Takacs.
El a afirmat ca in cadrul UDMR exista "o optiune destul de serioasa" ca Uniunea sa fie reprezentata la cel mai inalt nivel in viitorul Executiv, in conditiile in care formula Guvernului va fi cea negociata anterior de PSD si PUR. Presedintele executiv al UDMR a mai spus ca aceasta propunere indica "seriozitatea cu care Uniunea doreste sa abordeze implicarea sa in viitorul Guvern". Potrivit lui Csaba Takacs, UDMR nu a negociat inca posturi in Guvern si nu a facut, pana in prezent, nici o propunere. Surse din PSD citate de Mediafax spun ca in prezent, negocierile cu reprezentantii Uniunii se axeaza, in principal, pe stabilirea numarului de functii de ministru si de secretar de stat ce vor fi ocupate de membri ai UDMR, urmand ca, ulterior, sa fie hotarate ministerele ce vor fi cedate. Conform surselor citate, Ministerul Sanatatii va reveni, cel mai probabil, UDMR, care l-a propus pentru postul de ministru pe Benedek Imre. Cat priveste numirea unui udemerist la conducerea Ministerului Transporturilor, sursele din PSD sustin ca "este putin probabila". "PSD va negocia Ministerul Sanatatii, Ministerul Culturii, Ministerul Invatamantului", mai afirma sursele citate.Citește pe Antena3.ro