Deputatul Elena Udrea a declarat, marţi, că ar fi dispusă să ajute refugiaţii la ei acasă ca voluntar.
"Sunt două moduri de a-i ajuta pe refugiaţi: la ei acasă şi este varianta pe care eu o susţin sau la noi acasă. Eu cred că, pe lângă preocuparea de a găsi o soluţie pentru refugiaţii care deja au ajuns în Europa, liderii europeni şi decidenţii ţărilor membre UE ar trebui să găsească o soluţie pentru ca aceşti oameni să nu mai fie puşi în situaţia să plece din ţările lor, (...) o soluţie de a opri conflictul din Siria, spre exemplu. Şi am spus că aş fi dispusă - pentru că îmi pasă de situaţia lor şi am sentimente faţă de oamenii aceia şi aş vrea să îi ajut - să mă duc să îi ajut la ei acasă, să fac voluntariat, să ajut o familie, două, trei acasă la ei, mai mult decât să îi ajut în România", a afirmat Udrea, la Palatul Parlamentului.
Elena Udrea a participat, marţi, la lucrările Comisiei pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor, din care face parte.
Agerpres