x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Un posibil infractor se vrea preşedintele românilor!

Un posibil infractor se vrea preşedintele românilor!

de Ovidiu Ciutescu    |    08 Oct 2009   •   00:00
Un posibil infractor se vrea preşedintele românilor!

Omul de afaceri gorjean Constantin Ninel Potârcă, care şi-a exprimat intenţia de a candida la Preşedinţie, a fost pus sub învinuire într-un dosar privind o evaziune fiscală, informează Mediafax. Ancheta în acest caz este derulată de procurorii anticorupţie întrucât presupusul prejudiciu este de cel puţin un milion de euro.



Miercuri după-amiază Potârcă a fost audiat la Biroul Teritorial Târgu Jiu al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, unde i-a fost adus la cunoştinţă faptul că este pus sub învinuire în mod oficial în dosarul respectiv. Constantin Ninel Potârcă, care este preşedintele Patronatului oamenilor de afaceri de etnie rroma din România, a confirmat  că miercuri după-amiază a fost la sediul DNA Târgu Jiu, acesta spunând că le-a cerut procurorilor să îl trimită mai repede în judecată pentru a nu-i fi afectată imaginea în timpul campaniei electorale.

Potârcă susţine că evaziunea fiscală care îi este imputată de procurori a mai făcut obiectul altor dosare penale, soluţionate cu neînceperea urmăririi penale şi că deţine documente şi probe cu care îşi poate dovedi în instanţă nevinovăţia.

Omul de afaceri a mai spus că are adunate semnăturile necesare pentru a-şi depune candidatura la Preşedinţie şi că aşteaptă doar formarea Biroului Electoral Central pentru a parcurge această etapă de înscriere în cursa electorală. Constantin Ninel Potârcă vrea să candideze din partea etniei rromilor, el anunţând încă din vară că vrea să fie primul reprezentant al comunităţii care va candida pentru preşedinţia României.

×
Subiecte în articol: politic