Presedintii PSD si UNPR, Victor Ponta si, respectiv, Gabriel Oprea, au semnat, astazi, un protocol pentru sustinerea Guvernului USL.
Premierul desemnat a venit la grupul UNPR din Camera unde era anuntata o intalnire cu grupurile Uniunii. Imediat, Victor Ponta si Gabriel Oprea au semnat protocolul, care are cinci puncte. Este vorba despre votul UNPR pentru investirea Guvernului Ponta si de colaborare intre grupurile parlamentare ale PSD si UNPR.
Celelalte puncte ale protocolului prevad: instituirea taxei de solidaritate pe averile foarte mari in actuala sesiune legslativa, adoptarea legii electorale cu vot uninominal pur si asigurarea unei majoritati confortabile la masurile Guvernului Ponta privind cresterea salariilor, a pensiilor si ridicarea nivelului de trai.
Votul de investire a Guvernului va avea loc pe 7 mai.
Victor Ponta a declarat ca a facut o propunere oficiala si Grupului minoritatilor nationale de a sprijini Guvernul USL, premierul desemnat precizand ca a primit "un acord de principiu" in acest sens de la deputatii acestui grup.
"Daca acest acord de principiu, asa cum cred, va fi confirmat, luni dimineata, inainte de inceperea audierii ministrilor propusi, ma voi afla aici, la sediul grupului minoritatilor din Camera Deputatilor, pentru a semna acest protocol de sustinere a Guvernului", a precizat Victor Ponta.