x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică UPDATE Ludovic Orban: Sunt o serie de elemente care dau o anumită veridicitate documentului

UPDATE Ludovic Orban: Sunt o serie de elemente care dau o anumită veridicitate documentului

20 Iul 2021   •   15:37
UPDATE Ludovic Orban: Sunt o serie de elemente care dau o anumită veridicitate documentului

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat că sunt anumite elemente din documentul apărut în spațiul public privitor la strategia de comunicare pentru mass-media care „dau o anumită veridicitate”.

„M-am uitat în mare, nu am citit documentul în amănunt, și sunt o serie de elemente care oarecum dau o anumită veridicitate documentului. Cine se coupă cu așa ceva, cu o campanie, anti-campanie față de PNL și față de președintele PNL nu are ce să caute la Palatul Victoria”, a spus parlamentarul.

Anterior, premierul Florin Cîțu, aflat în cursa pentru șefia PNL, nu și-a asumat documentul, insistând asupa dovezilor care ar asigura autenticitatea acestuia.

„Cine a lansat documentul trebuie să vină cu dovezi”, a declarat Cîțu, care a spus că își face singur comunicarea, în ultima perioadă, în social media sau în apariții publice.

Documentul conține strategia de comunicare pentru mass-media, social media și mesajul pe care trebuie să-l transmită echipa lui Florin Cîțu către publicul său.

Mediafax

UPDATE 1 Premierul Florin Cîțu, aflat în cursa pentru șefia PNL, nu-și asumă documentul apărut în spațiul public și care conține o strategie de comunicare în competiția cu Ludovic Orban, insistând asupa dovezilor care ar asigura autenticitatea acestuia.

„Cine a lansat documentul trebuie să vină cu dovezi”, a declarat Cîțu, care a spus că își face singur comunicarea, în ultima perioadă, în social media sau în apariții publice.

Președintele PNL Ludovic Orban a declarat marți că în cazul în care documentul cu antetul Guvernului ce conține strategia de comunicare a lui Cîțu este adevărat, cine a decis să folosească resurse publice trebuie să plece imediat de la Palatul Victoria.

Întrebat, marți, în județul Prahova, despre documentul apărut în spațiul public, din care reiese că premierul Cîțu implică miniștrii în campania internă din PNL, Orban a răspuns: „dacă este adevărat acel document, cine l-a elaborat și mai ales cine a hotărât să folosească resurse publice, funcționari sau demnitari plătiți din bani publici, în campania internă împotriva președintelui Partidului Național Liberal, trebuie să plece imediat de la Palatul Victoria”.

Documentul conține strategia de comunicare pentru mass-media, social media și mesajul pe care trebuie să-l transmită echipa lui Florin Cîțu către publicul său.

Mediafax

ȘTIRE INIȚIALĂ Dacă documentul cu antetul Guvernului, care conține strategia de comunicare a premierului Florin Cîțu în lupta cu Orban, este adevărat, atunci cine a decis să folosească resurse publice trebuie să plece imediat de la Palatul Victoria, spune preşedintele PNL, Ludovic Orban.

Întrebat, marți, în județul Prahova, despre documentul apărut în spațiul public, din care reiese că premierul Cîțu implică miniștrii în campania internă din PNL, Orban a răspuns: „dacă este adevărat acel document, cine l-a elaborat și mai ales cine a hotărât să folosească resurse publice, funcționari sau demnitari plătiți din bani publici, în campania internă împotriva președintelui Partidului Național Liberal, trebuie să plece imediat de la Palatul Victoria”.

Întrebat, de asemenea, despre o întâlnire care ar avea loc la această oră între premier și primarii din Iași, preşedintele PNL a declarat că nu e nimic rău dacă au loc întâlniri la nivelul Guvernului cu primarii din România sau cu primari ai PNL, însă și-ar fi dorit ca aceste întâlniri să fi fost organizate și înainte de anunțarea candidaturii la funcția de președinte PNL de către Florin Cîțu.

„Interesul pentru susținerea administrațiilor locale de la nivel guvernamental trebuie să fie un interes constant, o conduită politică care să caracterizeze în orice moment orice premier și orice ministru al PNL”, a spus Orban.

Potrivit Aleph News, un document care poartă antetul Guvernului dezvăluie strategia de comunicare a lui Florin Cîțu în lupta cu Ludovic Orban. Documentul conține strategia de comunicare pentru Mass-Media, Social Media și mesajul pe care trebuie să-l transmită echipa lui Florin Cîțu către targetul său.

În document, echipa lui Cîțu este sfătuită să nu aleagă aceeași cale de comunicare și promovare pe care o folosește Ludovic Orban. Echipa este sfătuită să transmită ideea că Florin Cîțu este o „echipă câștigătoare”. În plus, se cer ponturi despre „tabăra Orban” pentru ca acestea să fie transmise în presă.

Documentul mai dezvăluie și publicațiile sau posturile cu care „Ludovic Orban are contracte și înțelegeri”.

În ceea ce privește direcția „Comunicare mass-media”, liderii din echipa premierului Florin Cîțu sunt sfătuiți ca aparițiile lor în mass-media să fie mai dese: „Liderii trebuie să iasă mai mult la TV, pentru a comunica, inclusiv miniștrii PNL care îl susțin pe premier”.

Mediafax

×
Subiecte în articol: florin citu Victor Orban pnl