Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că va sesiza CCR în legătură cu OUG privind modificarea Codurilor penale.
El a arătat că sesizarea vizează conflictul juridic de natură constituţională între Guvern, pe de o parte, şi sistemul de justiţie şi Parlament, pe de altă parte.
Preşedintele Iohannis a precizat că sesizarea a plecat către CCR.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în cererea transmisă CCR se arată că, prin adoptarea OUG de modificare a Codurilor penale, ''Guvernul şi-a exercitat competenţa de a adopta acte normative cu putere de lege cu încălcarea cadrului constituţional privind delegarea legislativă''.
''La data de 31 ianuarie, Guvernul a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 1 februarie 2017). Solicităm Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre Guvern, pe de o parte, şi Parlament şi Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte, conflict născut ca urmare a deciziei Guvernului de a adopta Ordonanţa de urgenţă nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Apreciem că suntem în prezenţa unei situaţii juridice conflictuale a cărei naştere rezidă în mod direct în textul Constituţiei. Prin adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă Guvernul şi-a exercitat competenţa de a adopta acte normative cu putere de lege cu încălcarea cadrului constituţional privind delegarea legislativă'', se arată în motivele cererii.
Preşedintele subliniază că, potrivit jurisprudenţei Curţii, conflictele juridice de natură constituţională nu se limitează numai la conflictele de competenţă, pozitive sau negative, care ar putea crea blocaje instituţionale, ci vizează orice situaţii juridice conflictuale a căror naştere rezidă în mod direct în textul Constituţiei (Decizia nr. 901/2009, Decizia nr. 1525/2010).
Totodată, arată el, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, în timp ce Guvernul poate emite ordonanţe pe baza unei legi de abilitare adoptate de Parlament şi poate emite ordonanţe de urgenţă în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.
''În sistemul constituţional românesc, Parlamentul dispune de plenitudine de competenţă în materie de legiferare, în timp ce Guvernul exercită această competenţă delegată numai în condiţiile strict prevăzute de Constituţie. Per a contrario, ori de câte ori Guvernul emite ordonanţe cu încălcarea normelor constituţionale îşi exercită abuziv competenţa de legiferare. (...) Formal, legiuitorul delegat nu poate interveni decât dacă se află în prezenţa unei situaţii extraordinare, a cărei reglementare nu poate fi amânată şi pentru care trebuie să furnizeze motivaţia urgenţei în cuprinsul respectivei ordonanţe de urgenţă'', se mai arată în sesizare.
Iohannis precizează că respectarea limitelor impuse competenţei Guvernului în emiterea unei OUG se realizează prin raportarea a trei elemente - situaţia extraordinară, urgenţa reglementării şi motivarea urgenţei, la realitatea concretă care a generat emiterea actului de legislaţie delegată.
''Or, din analiza conţinutului preambulului OUG nr. 13/2017 nu rezultă existenţa elementelor de drept şi de fapt ale situaţiei extraordinare, a cărei reglementare nu poate fi amânată, pentru toate situaţiile legislative cuprinse în conţinutul ordonanţei de urgenţă. Acest aspect este, de altfel, semnalat şi prin avizul nr. 61/31.01.2017 emis de Consiliul Legislativ. Punerea de acord a unor dispoziţii din Codul penal, respectiv din Codul de procedură penală, declarate neconstituţionale, cu deciziile instanţei constituţionale reprezintă principala justificare a emiterii ordonanţei de urgenţă. Aceasta reprezintă o necesitate de necontestat, nu însă şi o situaţie imprevizibilă, care s-ar abate de la regulile sau aşteptările obişnuite, de natură să pericliteze interesul public şi să justifice constrângerea Guvernului de a acţiona prin ordonanţă de urgenţă şi de a se substitui astfel în competenţa generală de legiferare a Parlamentului'', subliniază şeful statului.
În opinia acestuia, ''prin adoptarea ordonanţei de urgenţă, al cărei conţinut se îndepărtează atât de la necesitatea unei reacţii prompte, în vederea apărării unui interes public, cât şi de la argumentele prezentate în preambul, Guvernul a acţionat abuziv, arogându-şi competenţe pe care Constituţia nu i le conferă''.
Preşedintele Iohannis arată că "inexistenţa sau neexplicarea urgenţei reglementării situaţiilor extraordinare constituie în mod evident o barieră constituţională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă''.
''A decide altfel înseamnă a goli de conţinut dispoziţiile art. 115 din Constituţie privind delegarea legislativă şi a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgenţă acte normative cu putere de lege, oricând şi - ţinând seama de împrejurarea că prin ordonanţă de urgenţă se poate reglementa şi în materii care fac obiectul legilor organice - în orice domeniu. (...). Delegarea legislativă nu poate conferi Guvernului o competenţă generală de legiferare, de care nu dispune decât Parlamentul'', punctează el.
Iohannis arată că la 18 ianuarie Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi l-a transmis Consiliului Superior al Magistraturii spre avizare. El precizează că în perioada 9 - 31 ianuarie, cele două Camere ale Parlamentului au fost convocate în sesiune extraordinară şi, prin urmare, la data declanşării procedurii de consultare publică asupra proiectului de act normativ menţionat, Parlamentul se afla în activitate.
''De aceea, motivarea din cuprinsul preambulului OUG nr. 13/2017- potrivit căreia o eventuală legiferare pe altă cale decât delegarea legislativă, chiar în procedură legislativă, nu ar fi de natură să înlăture de îndată consecinţele negative - este neîntemeiată, întrucât proiectul de act normativ putea fi adoptat de Parlament chiar în acest interval scurt de timp, în procedură de urgenţă. Subliniem că Parlamentul, înţelegând necesitatea reglementării cu maximă celeritate a unor acte normative deosebit de importante, a adoptat în trecut legi, în intervale de timp deosebit de scurte. În acest sens menţionăm Legea nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care, promovată prin iniţiativă parlamentară, a parcurs, de la momentul depunerii în Parlament şi până la adoptare, un interval de timp de 15 zile'', se menţionează în sesizare.
Şeful statului mai spune că prin faptul că aceasta intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia prevederilor art. I, care urmează să intre în vigoare în 10 zile de la acest moment, naşterea conflictului juridic de natură constituţională este fără echivoc.
''Delegarea legislativă este un instrument constituţional ce are drept scop strict reglementarea acelor situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată şi care trebuie temeinic justificate. Însă, aceasta nu poate fi exercitată arbitrar, justificată formal ca un simplu act de putere ce se întemeiază pe dispoziţiile constituţionale ce permit Guvernului să adopte ordonanţe de urgenţă. Expresie a principiului constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, proiectele anumitor acte normative, cum sunt şi ordonanţele de urgenţă, trebuie să fie avizate de unele autorităţi şi instituţii publice. (...) În cazul iniţiativelor legislative ce vizează activitatea autorităţii judecătoreşti, potrivit art. 38 din Legea nr. 317/2004, plenul Consiliului Superior al Magistraturii are competenţa de a aviza aceste proiecte de acte normative, competenţă ce îşi are izvorul în textul constituţional'', potrivit şefului statului.
Iohannis aminteşte că la 31 ianuarie Ministerul Justiţiei a transmis către CSM, spre avizare, proiectul de ordonanţă de urgenţă, iar în seara aceleiaşi zile, Guvernul a adoptat-o şi imediat a publicat-o în Monitorul Oficial, deşi CSM a făcut public faptul că plenul se va reuni în şedinţă în dimineaţa zilei următoare.
''Nimeni nu pune la îndoială dreptul iniţiatorului de a promova un act normativ, însă, procedând într-o asemenea manieră, Guvernul a împiedicat CSM să realizeze o atribuţie constituţională. Decizia Guvernului de a adopta OUG nr. 13/2017 fără avizul CSM denotă o conduită neloială faţă de Constituţie şi a afectat buna funcţionare a unei alte autorităţi publice constituţionale. Dintr-o altă perspectivă, învederăm Curţii Constituţionale că intenţia Guvernului de a promova prin ordonanţă de urgenţă modificări ale Codului penal şi ale Codului de procedură penală a dat naştere unor puternice reacţii critice din partea societăţii civile, încă din momentul aflării acesteia. Aceste opinii converg către ideea că intervenţiile legislative preconizate nu sunt oportune şi vin în contradicţie cu principiile democratice ale statului de drept'', subliniază preşedintele.
Iohannis mai aminteşte că la 24 ianuarie a iniţiat procedura de organizare a unui referendum de interes naţional pe tema: continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice şi că a solicitat consultarea Parlamentului care are un termen de 20 de zile pentru a formula un punct de vedere.
''Menţionăm că, până la această dată, Parlamentul nu a transmis acest punct de vedere. În contextul iminenţei exercitării în mod direct a suveranităţii naţionale de către corpul electoral prin referendum şi în condiţiile în care autorităţile publice, inclusiv Guvernul, sunt obligate să ia în considerare şi să identifice modalităţile de punere în practică a voinţei exprimate de popor, decizia Guvernului de a adopta OUG nr. 13/2017 reprezintă o conduită abuzivă a acestuia, ce urmăreşte obţinerea unor efecte penale mai favorabile înainte ca poporul să aibă posibilitatea să se exprime. De asemenea, prin efectele sale, acţiunea Guvernului (...) goleşte de conţinut şi punctul de vedere al Parlamentului pe care acesta trebuie să-l exprime potrivit art. 90 din Constituţie'', mai spune şeful statului.
Astfel, Iohannis cere CCR să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern, pe de o parte, şi Parlament şi Consiliul Superior al Magistraturii, pe de altă parte, determinat de decizia Guvernului de adopta OUG nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală cu depăşirea competenţelor stabilite de Legea fundamentală.
De asemenea, şeful statului cere CCR să constate că OUG a fost adoptată cu nerespectarea prevederilor constituţionale şi, în consecinţă, să dispună măsurile necesare ''restabilirii ordinii constituţionale în sensul lipsirii de efecte a actului normativ''. AGERPRES