USR a trimis Guvernului PNL peste 60 de amendamente la legea bugetului de stat pentru 2020, care vizează tăierea fondurilor pentru academiile de ştiinţă, suplimentarea investiţiilor în educaţie şi infrastructură, dar şi creşterea transparenţei instituţionale şi digitalizarea.
"Prin amendamentele trimise Guvernului Orban, USR cere tăierea fondurilor pentru academiile de politruci şi sinecurişti. Sumele acordate Academiei de Ştiinţe ale Securităţii Naţionale şi Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România nu se justifică, în opinia USR. Reputaţia sistemului de învăţământ şi cercetare de stat a suferit enorm din cauza scandalurilor legate de plagiate, falşi doctori sau falşi profesori. Cele două academii sunt o risipă de fonduri şi nu contribuie în niciun fel la îmbunătăţirea sistemului de învăţământ şi cercetare de stat", precizează USR, într-un comunicat de presă transmis luni AGERPRES.
Cele mai multe amendamente depuse de USR vizează suplimentarea fondurilor pentru investiţii în infrastructură. Printre acestea se numără: suplimentarea cu 160.000.000 milioane lei a fondurilor pentru întreţinerea infrastructurii rutiere; plata avansului pentru drumul de legătură autostrada A1 Arad-Timişoara-DN 69; fonduri pentru realizarea podului peste râul Arieş, judeţul Cluj; efectuarea unui studiu de fezabilitate pentru extinderea Aeroportului Iaşi; suplimentarea fondurilor pentru autostrada Bucureşti-Braşov; fonduri pentru reabilitarea pasajului de pe DN6 peste Centura Bucureşti; fonduri pentru varianta de ocolire a Sighişoarei.
De asemenea, USR a depus mai multe amendamente pentru îmbunătăţirea condiţiilor din sistemul de educaţie, de la reabilitarea şcolilor la angajarea de profesori logopezi şi consilieri pentru elevi: fonduri pentru expertizarea seismică a clădirilor în care se află şcoli; fonduri pentru dotarea a 400 de şcoli de stat cu grupuri sanitare; extinderea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolari şi elevi; dublarea sumei alocate pentru a asigura un psiholog/consilier şcolar la 400 de elevi, în loc de 800; dublarea sumei alocate pentru lucrări de renovări la cele peste 2.000 de şcoli în stare precară, fără laboratoare de ştiinţe şi săli de sport; finanţarea a 200 de posturi pentru profesori consilieri pentru sprijinirea elevilor în alegerea carierei; fonduri pentru 100 de posturi de profesori logopezi; majorarea bugetului pentru fondul de dezvoltare instituţională (FDI), se arată în comunicat.
Totodată, unul dintre amendamentele depuse de USR introduce în legea bugetului pentru anul viitor obligaţia Ministerului Finanţelor Publice de a publica pe site toate comunicările din partea ordonatorilor principali de credite, precum virările, redistribuirile şi modificările de credite. "Amendamentul USR aduce un plus de transparenţă în modul de gestionare a bugetului statului în condiţiile în care pe parcursul anului apar multe modificări la proiectul adoptat de Parlament", potrivit sursei citate.
Un alt amendament al USR vizează fonduri pentru efectuarea unui studiu de fezabilitate pentru a interconecta sistemele informatice ale instituţiilor de stat. România se află pe ultimul loc din UE în ceea ce priveşte serviciile publice digitale, precizează sursa citată. Realizarea acestui studiu de fezabilitate a fost prevăzută în Strategia Naţională Agenda Digitală România, dar nu a fost niciodată bugetată, explică USR.