„Soția lui Valeriu Zgonea a rămas consilier de specialitate în instituție, după numirea soțului la conducerea ANCOM, iar din această funcție
„Politizarea celor mai importante instituții ale statului continuă fără abatere sub premierul Ciolacu. În ANCOM, avem soția care îl consiliază pe domnul Zgonea cu privire la modul în care trebuie condusă instituția. Tot ea ar trebui să protejeze avertizorii de integritate care denunță eventuale abuzuri sau ilegalități din instituția condusă de soțul său. Orice om onest își dă seama că apetitul doamnei Zgonea pentru protejarea eventualilor avertizori de integritate va tinde spre zero. Această evidentă incompatibilitate etică de la ANCOM trebuie rezolvată”, declară senatorul USR Raoul Trifan.
USR arată că Valeriu Zgonea „declara că soția sa și-a dat demisia din funcția de secretar general al instituției și explica românilor cum gestul este
„PSD și PNL cresc taxele ca să continue să plătească salarii nesimțite de 10.000 de euro ale celor precum șeful ANCOM, domnul Zgonea. La schimb pentru taxele și impozitele românilor, pentru acest salariu astronomic, domnul Zgonea ne dă o autoritate politizată, în care nu îi e nici măcar jenă să recunoască oficial, pe site-ul instituției, că soția lui a rămas, bine merci, consilieră în cadrul autorității. Doamna Zgonea trebuie, printre altele, să se asigure că se implementează prevederile cu privire la incidente de integritate care ar putea privi chiar conducerea autorității, adică pe soțul ei. Să ne fie clar pentru ce cresc PSD și PNL taxele: sinecuri, nepotisme, politizare”, declară deputata USR Diana Buzoianu.
(sursa: Mediafax)