USR transmite că bugetul a fost construit de alianța PSD-PNL-UDMR „în mod iresponsabil” din punct de vedere financiar și fiscal, pentru că se bazează pe venituri supraevaluate, creșteri de cheltuieli nejustificate care riscă să arunce în aer deficitul bugetar și implicit să reducă semnificativ investițiile, și tăieri de bugete de la instituții-cheie din domeniul justiției.
Parlamentarii USR Cosette Chichirău, Claudiu Năsui, Narcis Mircescu și Claudiu Mureșan au luat cuvântul, în această seară, în cadrul dezbaterii din Parlament pe marginea proiectului bugetului de stat pe 2022, argumentând motivele care stau la baza deciziei USR de a nu vota acest proiect.
„Nu trebuie să fii profesor de economie ca să observi că bugetul acesta are veniturile umflate. Și dumneavoastră, domnilor, ați promis pensii crescute cu 40%, dar le dați pensionarilor 10%, o sumă care abia acoperă inflația. E foarte bine, însă, că nu vă atingeți de pensiile speciale. Vă rog frumos să le spuneți românilor că a fost necesară o creștere față de execuția bugetară din 2021 de peste 200% pentru Academia Oamenilor de Știință, o academie paralelă cu știința și cu românii, dar care dă un ban în plus unor politicieni expirați. Avem și un exemplu, îl știm cu toții pe domnul Ion Iliescu. L-am auzit pe domnul prim-ministru Ciucă cum spunea răspicat că bugetul pe anul 2022 are cel mai mare procent alocat investițiilor din ultimii 30 de ani. Ați uitat să menționați, domnule prim-ministru, că o mare parte din bani sunt pentru investiții din PNRR și, da, este vorba despre PNRR-ul acela pe care zicea PSD că noi nu l-am făcut bine. Iată că acum va aduce în bugetul anului 2022 nu mai puțin de 4 miliarde de euro. Dacă faceți reforme, evident. Mai vreți să-l modificați, domnule Ciolacu?”, a declarat Claudiu Mureșan, senator USR.
La rândul său, Claudiu Năsui, deputat USR, a punctat faptul că din fiecare sută de lei pe care o va cheltui statul român, 15 lei vor fi datorie, conform bugetului făcut de PSD-PNL-UDMR.
„Este absolut enorm. Și, în plus de asta, este cazul fericit pentru că ați supraestimat aceste venituri. În mod mincinos, domnul Câciu a impus venituri din pix de 10,65 miliarde de lei pe care ne spune că vor veni din îmbunătățirea colectării și din combaterea evaziunii fiscale, adică aceeași poveste pe care o auzim an de an, în acest Parlament în momentul în care se votează bugetul și se pun venituri fictive care, evident, nu se realizează niciodată. Ce ziceți de ideea năstrușnică că mai întâi să îmbunătățim colectarea și apoi să cheltuim banii? Nu invers, să îi cheltuim mai întâi și apoi să ne așteptăm că vor veni ei odată la sfântul așteaptă. Și nici măcar nu v-ați limitat la 10,65 de miliarde pentru că, conform Consiliului Fiscal, ați mai adăugat încă supraevaluări de 1,5 miliarde și nu o zice opoziția, o zice Consiliul Fiscal, puteți să verificați. De ce faceți asta? Pentru un motiv foarte simplu – pentru că vă doriți, de fapt, să creșteți cheltuieli din pix cu venituri pe care nu le aveți. De aceea, dacă ne uităm la o zonă care este foarte de interes pentru USR și anume pensiile speciale, vedem că în noul buget au un loc privilegiat, cresc cu 8%. Bugetul domnului Klaus Iohannis, al Administrației Prezidențiale, crește și el cu 23%, s-o fi scumpit golful oare. Dacă ne uităm la servicii, avem servicii care cresc cu 44% bugetul, cumpărați bolizi și mașini de lux pentru numeroase agenții ale statului ca și cum nu era suficient, nu le place să meargă în Logan sau în Duster”, a punctat Claudiu Năsui.
Asta în timp ce, a mai arătat deputatul USR, în buget sunt prevăzute tăieri la instituții importante din domeniul justiției: „Bugetele parchetelor, DIICOT-ul are 22% minus buget, ce să înțelegem exact din asta și nu doar DIICOT-ul, și DNA-ul și mai multe, ce să înțelegem? Că dați liber la furt? Începe sezonul furtului din nou? Furt din banii contribuabililor? Și, până la urmă, asta este cea mai importantă parte din acest buget: contribuabilii pentru că ei sunt cei care plătesc pentru toate lucrurile pe care le vedeți în acest buget, contribuabilii ăia cărora în mod ipocrit le spuneți că sunt „eroi”, sunt eroi, da, dar pentru că vă plătesc taxele și impozitele pe care vă lăfăiți”, a spus Cosette Chichirău.
De asemenea, Cosette Chichirău, deputat USR, a evidențiat faptul că modul în care este construit bugetul pe 2022 pune sub semnul întrebării încadrarea în ținta de deficit de 5.8%.
„Încă de dinainte de pandemie, România avea probleme în acest domeniu. PSD a făcut deficit pe timp de creștere economică extraordinară, a dus deficitul la limita maximă posibilă astfel încât, când a venit pandemia, nu am avut rezerve și am intrat în procedură de deficit excesiv, fiind singura țară din UE care este în această situație de deficit excesiv. După deficit de aproape 10% în 2020 și 7% aproximativ în 2021, cifrele prevăzute în acest an de 5,8% deficit în 2022 și 4,4% în 2023 ne înscriu într-o traiectorie corectă pentru a ajuge la 3% sau sub 3% în 2024. Însă, PNL a adus la guvernare un partid dezinteresat de disciplină financiară și fiscală. PSD a demonstrat că este iresponsabil financiar și fiscal, iar prezența PSD la guvernare într-o poziție dominantă în coaliție, atenție, o poziție dominantă în coaliție înseamnă că aceste promisiuni pentru deficitul bugetar de 5,8% și 4,4% pentru anul viitor sunt puse sub semnul întrebării. Nu veți reuși să vă încadrați în această țintă de 5,8% decât dacă veți tăia de la investiții, așa cum faceți de fiecare dată și țineți România în subdezvoltare”, a argumentat Cosette Chichirău.
De cealaltă parte, Narcis Mircescu, senator USR, a evidențiat faptul că „ipocrizia și cinismul PSD” se văd și modul în care au „uitat" de miile de amendamente, depuse la bugetul anterior, când au ajuns la Palatul Victoria și au fost nevoiți să bugeteze 2022.
Referindu-se la PNDL3, senatorul USR a subliniat: „Aveți 50 de miliarde de RON credite de angajament în acest buget. Pe înțelesul tuturor, ce înseamnă acești bani – înseamnă că, în următorii ani, noi cu toții vom plăti facturile pe care le veți semna dumneavoastră în acest an. Avem de plătit facturile din bani care vor fi împrumutați, pe facturi vor fi sume în urma unor contracte fără transparență și fără criterii de cost. Domnul Cîțu a reușit să aducă echipa câștigătoare înapoi în brațele PSD. Astăzi face o echipă cu domnul Ciolacu cu care negociază și împart bugetul țării și viitorul României. USR nu va vota niciodată un buget al unei guvernări PSD-iste”.
(sursa: Mediafax)