”Ministrul Virgil Popescu a sărit să zică că ordonanța de urgență care bagă taxa pe soare transpune o directivă europeană. Că deși nu există taxă pe soare, ea oricum începe din 2026. Și dacă tot nu există, oricum ea nu se aplică celor mici. Ministrul Popescu își dă cu stângul în dreptul și spune prostii. Toate acestea sunt minciuni: OUG-ul său introduce taxa pe soare imediat pentru mulți dintre prosumatori și treptat pentru ceilalți”, explică Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR, citat de Mediafax.
Taxa pe soare se aplică imediat pentru cetățenii și firmele care produc mai mult de 30kW sau au beneficiat de sprijin de stat pentru instalarea panourilor fotovoltaice (Casa Verde de exemplu). IMM-rile și fermele care au investit sau doreau să investească în fotovoltaice intră în această categorie.
Decizia politică de a taxa prosumatorii pentru ce consumă ei înșiși aparține guvernului PSD-PNL. Directiva europeană descurajează puternic taxarea autoconsumului, ba chiar stipulează dreptul prosumatorilor de a nu fi taxați. Directiva lasă anumite excepții, pe care Virgil Popescu le transformă în regulă.
Dreptul prosumatorilor de a nu fi taxați pentru ce consumă ei înșiși este omis ca referință în textul din OUG atunci când se stabilește taxarea tuturor prosumatorilor începând din 2026. Înainte de acest an, oricând dorește Guvernul, OUG-ul a creat baza legală pentru taxarea prosumatorilor care beneficiază de fonduri europene sau de programul Casa Verde, ca și a IMM-urilor și fermelor care instalează o putere de 30 kW.
Printr-o simplă transformare a sintagmei ”statul poate” în “statul taxează”, guvernul PSD-PNL dă o lovitură producției independente de energie, pentru a proteja piața captivă a marilor companii de stat, subordonate lui Virgil Popescu.
”Ordonanța emisă de Virgil Popescu este manifestarea evidentă a unui major conflict de interese asupra căruia Comisia Europeană a tot atras atenția: Ministerul Energiei este și mare patron în producția de energie și reglementator. Virgil Popescu își apără monopolul din energie asuprind prosumatorii români”, conchide Cristian Ghinea.