Cătălin Drulă critică la RFI proiectul privind desființarea SIIJ. Asta după ce Guvernul Ciucă a aprobat luni documentul, ce va ajunge la vot în Parlament.
Proiectul privind desființarea Secției speciale de anchetare a magistraților a fost aprobat de Guvern. Dosarele ar urma să fie preluate de procurori de la mai multe parchete. Documentul merge acum la Parlament.
Cătălin Drulă critică proiectul Guvernului: „Noi am spus întotdeauna și când eram în coaliție că această desființare trebuie să se facă în sensul ei propriu, adică să nu mai avem această formă de intimidare a magistraților. În această formă, nu este o desființare, este o reînființare, cu alt nume, ceea ce noi știm că și în fosta coaliție din care am făcut parte a fost intenția. Clasa politică aflată acum la putere, vechea clasă politică, PSD, PNL, UDMR, a oscilat între a nu face nimic sau a ne face că facem, adică a desființa un acronim, dar a-l reînființa cu același scop și să funcționeze în același fel".
Întrebat dacă USR va vota în Parlament proiectul Guvernului de desființare a SIIJ, președintele interimar al formațiunii a răspuns: „Vom încerca să corectăm acest proiect. Dacă vorbim, așa cum spuneam, despre o reînființare, evident, nu-l vom vota".
(sursa: Mediafax)