x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică USR pledează din nou pentru reducerea TVA la energie

USR pledează din nou pentru reducerea TVA la energie

22 Aug 2022   •   17:13
USR pledează din nou pentru reducerea TVA la energie
Sursa foto: Sursa: Facebook

Uniunea Salvaţi România anunţă că va redepune în Parlament legea de reducere a TVA la energie şi face apel către PNL şi PSD "să dea dovadă de responsabilitate" şi să voteze proiectul.

Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuţ Moşteanu, le reproşează reprezentanţilor PSD şi PNL că au dat ordonanţa compensării şi plafonării preţurilor la energie fără a calcula impactul bugetar, iar acum "se atacă" între ei.



"Incompetenţii se atacă între ei. Ce s-a întâmplat? Ciucă şi Ciolacu, Virgil Popescu şi Adrian Câciu, au dat ordonanţa compensării şi plafonării preţurilor la energie, în ciuda tuturor avertismentelor. O ordonanţă fără impact bugetar calculat. Acum şi-au dat seama că nu au bani pentru a-şi achita datoriile către furnizori. Au creat un haos nemaiîntâlnit într-o ţară europeană pe piaţa de energie. Putin ar fi invidios pe ce au reuşit incompetenţii noştri", scrie Moşteanu, pe Facebook.

El le cere liderilor PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, să se oprească din "jocurile lor politice de imagine mărunte" şi să adopte măsurile propuse de USR încă din octombrie anul trecut. Moşteanu menţionează că o măsură similară de reducere a TVA a fost adoptată şi în Germania.

La rândul său, deputatul Cristina Prună, vicepreşedinte al Comisiei de industrii şi servicii, precizează că trei miniştri ai PSD au semnat ordonanţa de urgenţă.

"Ordonanţa de urgenţă privind plafonarea preţurilor la energie nu are ceva 'strecurat' prin ea de nu ştiu ce omuleţi verzi. Acea ordonanţă a fost semnată de Marian Neacşu, secretarul general al Guvernului de la PSD, ministrul PSD Marius Budăi şi de ministrul Finanţelor tot de la PSD - Adrian Câciu. Ciolacu ne spune practic că miniştrii PSD sunt incompetenţi", adaugă Cristina Prună.

Potrivit acesteia, PSD şi PNL "i-au resuscitat pe băieţii deştepţi" prin măsurile de plafonare, printr-o ordonanţă "care lasă statul păgubit cu zeci de miliarde de lei din cauză că nu există niciun criteriu" pentru decontarea sumelor.

"Practic, au creat un sistem care duce la creşterea artificială a preţului în piaţă pe tot lanţul pentru că furnizorii pot cumpăra la orice preţ, iar statul le decontează orice diferenţă dintre plafon şi preţul de achiziţie", a mai spus deputatul USR.

USR susţine, pe termen scurt, scoaterea mai multor taxe din factură şi ajutarea ţintită a consumatorilor vulnerabili, iar pe termen lung încurajarea investiţiilor care să ducă la creşterea producţiei de energie. 

×
Subiecte în articol: Ionuț Moșteanu