x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică USR PLUS, apel către premier să nu se lase intimidat de PSD şi UDMR

USR PLUS, apel către premier să nu se lase intimidat de PSD şi UDMR

09 Dec 2019   •   14:31
USR PLUS, apel către premier să nu se lase intimidat de PSD şi UDMR
Sursa foto: gov.ro

Alianţa USR PLUS face un apel către premierul Ludovic Orban să nu se lase "intimidat de ameninţările PSD şi UDMR" cu depunerea unei moţiuni de cenzură şi să facă tot ce este posibil pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi, au declarat luni reprezentanţii alianţei, Ionuţ Moşteanu şi Vlad Voiculescu, într-o conferinţă de presă comună.

"Am decis să îi cerem premierului Ludovic Orban să nu se lase intimidat de ameninţările PSD şi UDMR cu moţiunea de cenzură şi să-i reamintim că avem un protocol semnat la învestirea acestui Guvern în care s-a angajat să facă tot ce ţine de acest Guvern pentru a reveni la alegerea primarilor în două tururi, pentru că este esenţial pentru democraţia din România să deschidem democraţia la nivel local, pentru că o mână de politicieni şi-au dat mâna acum câţiva ani şi au vrut să împartă toată ţara, să rămână cu mici feude. Avem primari de municipii aleşi cu 8-9 %, e departe de a fi aleşi reprezentativ. Vrem pentru cetăţeni alegerea primarilor în două tururi", a declarat deputatul Ionuţ Moşteanu, vicepreşedinte al USR, la finalul şedinţei Birourilor reunite ale USR PLUS.

La rândul său, Vlad Voiculescu, co-fondator al Platformei România 100 (RO100), a făcut un apel către premierul Ludovic Orban "să nu se lase şantajat".

"Este esenţial ca cetăţenii să-şi poată alege primarii în două tururi. Actualul primar a fost ales de mai puţin de 300.000 de oameni dintr-un total de aproximativ 1,8 milioane de oameni. Ăsta nu e un lucru care să fie de mândrie, nici măcar pentru actualul primar. Cred că lucrul ăsta trebuie schimbat şi trebuie schimbat acum. E o urgenţă a democraţiei din România", a motivat Vlad Voiculescu.

AGERPRES

×