x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Valeriu Zgornea: Pentru Traian Băsescu Parlamentul nu există!

Valeriu Zgornea: Pentru Traian Băsescu Parlamentul nu există!

17 Dec 2009   •   00:00

Numirea lui Boc în funcţia de premier a provocat o reacţie acidă din partea secretarului general adjunct al PSD, Valeriu Zgonea. Acesta a explicat că desemnarea lui Emil Boc arată că pentru Traian Băsescu Parlamentul nu există!



"Prin desemnarea lui Emil Boc Traian Băsescu spune «Parlamentul nu există, nu mă interesează, atâta timp cât există parlamentari pe care să îi cumpăr la bucată, o să-i fac să devină independenţi». O să fim o ţară cu independenţi, şi cu un singur om ales de popor-Traian Băsescu", a arătat deputatul PSD. Zgonea consideră regretabil faptul că Băsescu arată "respect zero faţă de Parlament".

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, joi, că îl desemnează ca premier pe Emil Boc, preşedintele PDL.

×
Subiecte în articol: politic