x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Varujan Vosganian: Cu guvernul din umbră ne-am complicat situaţia în loc să o simplificăm

Varujan Vosganian: Cu guvernul din umbră ne-am complicat situaţia în loc să o simplificăm

20 Sep 2010   •   00:00

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian face, pe blogul personal, o serie de aprecieri critice referitoare la componenţa şi oportunitatea guvernului alternativ prezentat de preşedintele PNL Crin Antonescu. Astfel, liderul liberal arată că acest executiv mai mult a complicat situaţia partidului decât să o simplifice.



În comentariile la o postare proprie, în care îşi explică tăcerea pe care a păstrat-o cu privire la acest subiect, Vosganian explică cititorilor săi că o mare parte din miniştrii numiţi în guvernul alternativ nu au lucrat la programul partidului "Noua economie" şi că ar fi fost mai bine să existe purtători de cuvânt ai partidului pe diferite domenii. "Majoritatea miniştrilor din umbră n-a coordonat nimic în PNL. Din cei unsprezece, doar Victor Dobre, Mariana Câmpeanu, Corneliu Dobriţoiu şi, parţial, Andrei Marga. au lucrat la program. (...) Era mai bine să numim purtători de cuvânt pe domenii (cam treizeci, inclusiv industrie, energie, turism, cercetare etc.) şi dintre cei care performau să ne alegem viitorii miniştri", a afirmat Vosganian pe blogul personal, citat de Agerpres.

El a mai spus că din cei 15 preşedinţi de comisii de specialitate ale PNL doar cei patru menţionaţi sunt prezenţi în guvernul alternativ şi nu este clar cum miniştrii vor colabora cu preşedinţii comisiilor. "Îl vor înlocui? Li se vor subordona? Nu ştim încă", a precizat Vosganian.

El i-a reproşat voalat preşedintelui PNL, Crin Antonescu, că pune presiune pe partid anunţând public guvernul din umbră înainte ca acesta să fie supus votului forurilor de conducere ale formaţiunii. "Când anunţi ceva înainte de a fi validat creezi o anumită presiune privind validarea, pentru că cei care invalidează, îşi dau seama că fac partidul de râs. (...) Poate că, totuşi, înainte de anunţarea guvernului din umbră, iniţiatorii acestuia ar fi trebuit să se întâlnească cu cei care au realizat programul şi să le mulţumească. (...) Oricum, cu acest guvern din umbră ne-am complicat situaţia, în loc să o simplificăm", a susţinut Vosganian.

De asemenea, vicepreşedintele PNL a răspuns şi unui comentariu la postarea sa în care se aprecia că este "prea mult" ca un consilier personal al lui Crin Antonescu să preia un "minister mamut". În răspunsul său, Vosganian a afirmat că persoana respectivă a fost "opţiunea personală" a lui Antonescu, adăugând că, în opinia sa, liderul PNL "s-a grăbit cu această numire".

Eduard Helvig, consilierul personal al lui preşedintelui PNL, Crin Antonescu a fost desemnat ministrul Infrastructurii Naţionale în guvernul alternativ al partidului.

×
Subiecte în articol: politic