x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Vicepremier - Videanu, inlocuit de Gheorghe Seculici

Vicepremier - Videanu, inlocuit de Gheorghe Seculici

18 Mar 2005   •   00:00

POLITIC
Democratul Gheorghe Seculici l-a inlocuit in functia de vicepremier pe Adriean Videanu, care a demisionat ieri din aceasta functie.

Gheorghe Seculici, noul vicepremier

Gheorghe Seculici, cumatrul presedintelui Traian Basescu, a fost desemnat ieri de conducerea PD succesorul lui Adriean Videanu in functia de viceprim-ministru. Seculici nu va avea insa ca atributie coordonarea negocierilor cu FMI.
ANIELA NINE, LAVINIA DIMANCEA

RELATII. Gheorghe Seculici spune ca se intelege foarte bine cu seful statului, dar nu crede ca acesta a avut vreo influenta asupra conducerii PD pentru nominalizarea sa
Dupa ce Adriean Videanu si-a depus ieri demisia din functia de ministru insarcinat cu coordonarea activitatilor din domeniul economic, PD a facut o nominalizare cel putin neasteptata pentru acest post. Astfel, Biroul Permanent al PD l-a propus drept succesor pe Gheorghe Seculici, liderul filialei Arad si presedintele consiliului judetean, numire care l-a surprins si pe cel ales. Premierul Calin Popescu Tariceanu s-a declarat de acord cu aceasta nominalizare, dar a precizat ca atributiile acestuia vor fi restranse, noul vicepremier nemaiocupandu-se de coordonarea negocierilor cu FMI. In consecinta, aceasta responsabilitate va trece in sarcina ministrului de Finante, Ionut Popescu. "Sarcina negocierilor cu FMI, in toate tarile, o are Ministerul de Finante. In viitor, cel care va trebui sa poarte responsabilitatea negocierilor cu FMI va trebui sa fie ministrul de Finante", a afirmat Tariceanu, dupa sedinta Delegatiei Permanente a PNL.

NOTORIETATE. Intrebat in legatura cu notorietatea lui Seculici, primul-ministru a spus ca nu impartaseste opinia conform careia Gheorghe Seculici este un "no name". "La un moment dat, cu totii am fost niste no name", a apreciat Tariceanu. "Exista o anumita experienta administrativa pe care el o are, are o functie importanta in partid si este un om cu priceperi in domeniul administrativ. Are si cunostinte economice, ca presedinte de consiliu judetean este un om care are cunostinte despre gestionarea unui buget", a declarat Tariceanu despre noul vicepremier. In opinia sefului Guvernului, "un consiliu judetean este, de multe ori, la fel de greu de condus si de important ca un minister".

Gheorghe Seculici are o fiica casatorita cu primarul municipiului Arad, Gheorghe Falca. Cuplul Falca il are ca nas de casatorie pe presedintele Traian Basescu. De aici rezulta ca Seculici si seful statului sunt cumetri. "Relatia mea cu presedintele Traian Basescu a fost una foarte buna si inainte ca acesta sa devina nasul de casatorie al fiicei mele si nu cred ca dumnealui ar fi putut influenta peste 50 de membri ai BPN", a aratat Seculici.

AVERE. Potrivit declaratiei de avere, proaspatul vicepremier detine 24 hectare de teren agricol in judetul Timis, la Remetea Mare, teren dobandit in 1997-2003. Singurul imobil trecut in declaratia de avere a viitorului vicepremier este o casa de locuit in Statele Unite, la LawrenceVille, dobandita in 2001. Tot in SUA, Seculici are si un cont curent de 20.000 $. La acestea se mai adauga si 2.950 de actiuni la o societate din Arad, in valoare de 320.000 euro.

DEMISIE. Vicepremierul Adriean Videanu si-a depus ieri demisia la cabinetul premierului Calin Popescu Tariceanu. El si-a motivat demisia prin implicarea sa, in calitate de candidat, in campania electorala pentru Primaria Generala a Capitalei. Totodata, el si-a declarat sustinerea pentru noul vicepremier. "Gheorghe Seculici este un om cu mare experienta in administratia publica locala, fiind aproape zece ani consilier local si judetean", a spus Videanu.

SURPRIZA
Gheorghe Seculici a declarat, la Arad, ca este "total surprins" de numirea sa in functia de ministru de stat, in locul lui Adriean Videanu, afirmand ca a aflat vestea abia ieri, in jurul amiezii. "Nici nu stiam ca am fost luat in vizor de Biroul Permanent National, iar surpriza a fost foarte mare cand mi s-a comunicat ca am fost numit vicepremier. Urmeaza ca maine (azi - n.r.) sa ma aflu la Bucuresti pentru a depune juramantul", a spus Seculici, citat de Mediafax. El a adaugat ca nu stie nici care sunt celelalte nominalizari facute, joi, in cadrul BPN, pentru functia de ministru de stat. Totodata, el a sustinut ca Traian Basescu nu a avut nici o influenta asupra membrilor BPN. El a mai spus ca isi va da demisia din Consiliul Judetean Arad in cadrul primei sedinte, urmand sa fie inlocuit de unul din cei opt consilieri locali pe care PD ii are in consiliu. Gheorghe Seculici a spus insa ca nu va renunta la presedintia organizatiei PD Arad.

LANSARE
La cateva ore dupa renuntarea la functia de vicepremier, Adriean Videanu s-a lansat ieri in cursa pentru Primaria Capitalei, intr-o festivitate sobra care a avut loc la Teatrul National. Fara balonase, fara un decor incarcat, fara spectacol muzical, doar cu un banner pe care scria "Videanu - asa DA primar" si cu esarfe portocalii la gatul participantilor. In schimb, toata floarea Aliantei a venit pe scena Teatrului National pentru a arata ca Videanu pune la bataie pentru Bucuresti toate resursele noii puteri: premierul Tariceanu, impreuna cu mai toti ministrii PNL si PD, primarii si parlamentarii de Bucuresti, liderul PD, Emil Boc, si exuberanta Mona Musca, aceea care a condimentat atmosfera. "Uitandu-ma la galeria asta, ma gandesc ca am putea pune de o sedinta de guvern cu public", a glumit ea prezentand-o audientei apoi si pe Miorita Videanu si incercand sa-i faca pe domni invidiosi anuntandu-i ca "nevasta" ei are 1,90 metri. Tot ea l-a botezat pe Videanu, "primarul care face, nu care este", iar Emil Boc a schimbat sloganul lui Basescu in "Adriane nici nu stii cat de mare incepi sa fii". La randul lui, Videanu le-a promis bucurestenilor ca le cunoaste problemele, ca si le-a asumat si ca toate resursele Aliantei vor fi puse in sprijinul rezolvarii lor. (Oana Stancu)

CV SECULICI
Gheorghe Seculici s-a nascut in aprilie 1953 in comuna Rod, judetul Sibiu. El este arhitect diplomat, absolvind Institutul de Arhitectura "Ion Mincu" Bucuresti. Din 1994 este membru PD. Seculici a fost consilier municipal intre 1992-2002, consilier judetean la Arad si, in urma alegerilor locale din 2004, a fost ales presedinte al CJ Arad. Seculici a lucrat intre 1979 - 1991 la Institutul de Proiectari Arad, privatizat in 1991, cand a obtinut un pachet important din actiunile institutiei. Este casatorit si are o fata.
×