Premierul Victor Ponta consideră că numirea lui Daniel Morar în funcţia de judecător la Curtea Constituţională este dreptul preşedintelui Traian Băsescu, informează agerpres.ro.
"E dreptul preşedintelui de a numi, aşa cum numeşte şi Camera Deputaţilor şi Senatul", a explicat premierul, luni, la Palatul Parlamentului.
Întrebat dacă este normală numirea lui Morar pentru un mandat de nouă ani, el fiind un specialist în drept penal, nu constituţional, premierul a răspuns : "Cred că trebuie să îl întrebaţi pe preşedinte asta, că nu l-am numit eu".
Preşedintele Traian Băsescu a semnat luni decretul de numire a lui Daniel Morar în funcţia de judecător la Curtea Constituţională pentru un mandat de nouă ani, începând cu data de 9 iunie 2013.
Pe de altă parte, grupurile parlamentare din Senat şi-au înaintat şi ele propunerile pentru un judecător care să ia locul lui Ion Predescu, al cărui mandat expiră în luna iunie.
Astfel, grupul PPDD a propus-o pe Ruxandra Florina Jipa, grupul PDL l-a propus pe Gheorghe Iancu, iar grupul PNL pe Mona Pivniceru, în prezent ministru al Justiţiei.
Candidaţii vor fi audiaţi în Comisia juridică, în următoarele săptămâni, în baza raportului care va fi întocmit plenul urmând să voteze noul judecător al Curţii Constituţionale din partea Senatului.