x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Victor Ponta: "Sper să fie o decizie revocabilă”

Victor Ponta: "Sper să fie o decizie revocabilă”

24 Feb 2010   •   00:00



"Regret foarte mult această hotărâre a sa. Sper sa fie o decizie revocabilă, fiindcă Cristian Diaconescu este un om valoros, care avea propriul locul său în PSD, şi care îşi putea găsi propriul loc.

Doresc să aflu motivele reale ale gestului său şi îl rog pe Cristi Diaconescu să explice care sunt motivele reale ale retragerii candidaturii sale la Congres, cât şi a celei din partid. Un gest pe care îl regret, aşa cum îl va regreta şi Cristian Diaconescu.

Regret că nu am putut sta de vorbă cu Cristian Diaconescu, de la anunţarea deciziei sale, în urmă cu câteva ore.

Dacă informaţiile apărute în presă, vis-a-vis de un şantaj săvârşit asupra unui om important al partidului nostru, a unui senator şi a unui fost ministru de Externe, au cel mai mic sâmbure de adevăr, instituţiile statului trebuie să-şi facă datoria.

Dacă se va confirma că o persoană din interiorul partidului a stat la baza acestui atac şi a fost implicat în aşa ceva, voi cere sancţionarea politică cea mai drastică pentru acea persoană, dincolo de repercusiunile juridice pe care va trebui să le suporte, indiferent cine este acea persoană.

Îl respect pe Cristian Diaconescu, şi cred că locul său nu este alături de puterea actuală. Aştept să primesc de la el explicaţii privind gestul său, atunci când va considera de cuviinţă.

Ne aşteptam ca atacurile împotriva partidului nostru să fie foarte dure, adversarii noştri nu se aşteptau ca la Congresul de sâmbătă, partidul să dea un semnal de reformă şi înnoire, la modul în care a reacţionat partidul nostru... Şi mă aştept la noi atacuri. "

×