Președintele Traian Băsescu a fost huiduit și apostrofat în timpul paradei de 1 Decembrie, însă cei care îl contestau pe președinte, mulți dintre ei participanți la protestele din ianuarie - februarie, au fost ținuți în frâu de agenții infliltrați în mulțime.
Acest video postat pe YouTube arată cum s-a desfășurat parada în mulțimea celor care l-au huiduit pe președinte, scoțând în evidență și felul în care oamenii erau supravegheați.
Președintele Traian Băsescu a sosit la paradă cu doar două minute înainte ca ceremoniile să înceapă, sosirea sa fiind întâmpinată cu huiduieli.
În momentul în care a salutat Garda de Onoare, la microfon, fluierăturile au acoperit până și muzica fanfarei.
Președintele i-a ignorat pe premierul Victor Ponta și șeful Senatului, Crin Antonescu, precum și pe foștii președinți Ion Iliescu și Emil Constantinescu, preferând să stea lângă directorul SRI, George Maior și lângă judecătoarea Curții Constituționale, Aspazia Cojocaru.
Vă avertizăm că limbajul din materialul video este, pe alocuri, obscen.