x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică VIDEO. Orban: Obiectivul nostru este să câștigăm și alegerile locale și alegerile parlamentare/ Ne dorim să fim parteneri de guvernare cu PMP și UDMR

VIDEO. Orban: Obiectivul nostru este să câștigăm și alegerile locale și alegerile parlamentare/ Ne dorim să fim parteneri de guvernare cu PMP și UDMR

10 Sep 2020   •   17:49
VIDEO. Orban: Obiectivul nostru este să câștigăm și alegerile locale și alegerile parlamentare/ Ne dorim să fim parteneri de guvernare cu PMP și UDMR
Sursa foto: RaduBadoiu@GuvernulRomaniei

Obiectivul PNL este câștigarea alegerilor locale și parlamentare, a declarat, joi, premierul Ludovic Orban, la reuniunea președinției Grupului PPE, „Solidari pentru redresarea Europei”, desfățurat în sistem videoconferință.

„Noi avem în acest sfârşit de an, în 27 septembrie, alegeri locale generale şi pe data de 6 decembrie am convocat alegeri parlamentare. Obiectivul nostru este să câştigăm şi alegerile locale şi alegerile parlamentare. În momentul de faţă, sondajele ne indică, chiar şi sondajele făcute de socialişti - sondajele mincinoase - pe primul loc la o distanţă, în sondajele lor, de cel puţin 6 procente, în realitate suntem în momentul de faţă cu un avans de 9-10 procente în faţa socialiştilor", a spus Orban.

De asemenea, Orban a menționat că, după alegerile parlamentare, PNL își dorește ca parteneri de guvernare PMP și UDMR.

„Ca şi parteneri pentru guvernare, în primul rând ne dorim să fim parteneri cu celelalte formaţiuni politice din România care sunt membre ale Partidului Popular European, respectiv PMP şi UDMR. Dacă nu va fi suficientă majoritatea dintre cele trei formaţiuni, în niciun caz nu vom face guvern cu foştii comunişti, actualii socialişti, şi vom încerca să identificăm alţi posibili parteneri", a mai spus șeful Executivului.

×