RaduBadoiu@GuvernulRomaniei
UPDATE. Principalele declarații: „Una dintre măsurile luate de Guvernul Orban în această perioadă îmi atrage atenția, este vorba despre o măsură așteptată de mediul privat, extrem de utilă, este vorba de acoperirea unui procent de 41,5% din costul salarial, și pentru că știu că este o măsură utilă, am dorit să îi rog pe angajatori să-și completeze actele, pentru ca banii să ajungă la oameni. Până acum am plătit 2 miliarde de lei pentru această măsură, fondurile ajungând pentru acoperirea fondului salarial pentru aproximativ 600.000 de persoane. Cele mai multe solicitări au venit din București, Prahova, Sibiu și Suceava. Șomajul tehnic se acordă în continuare pentru domeniile restricționate. Avem o măsură în aplicare care se referă la angajatorii care au redus programul de lucru pentru anagajați. Având în vedere evoluția lucrurilor, luăm în considerare ca aceste măsuri să fie continuate și în 2021. Așa cum am mai anunțat, toate aceste măsuri anunțate au însumat 7,2 miliarde de lei.”
De asemenea, Violeta Alexandru le-a mulțumit celor care au continuat să muncească în această perioadă.
-----------------------------------------------
Știre inițială. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, susține miercuri, de la ora 14:30, o conferință de presă referitoare la plățile efectuate pentru măsurile active de susținere a pieței muncii.
Conferința va avea loc în fața sediului Ministerului Muncii.
Știre în curs de actualizare...
Tulpinile britanice și braziliane ale coronavirusul sunt prezente în apele uzate din Perugia și Abruzzo, arată o cercetare a Institutului Superior de Sănătate.
Variante ale virusului britanic și brazilian...
Consilierul prezidențial Andrei Muraru va fi numit ambasador al României în Statele Unite ale Americii, anunță Antena3.
Informația, confirmată din mai multe surse politice, vine în contextul în care...
Un grav accident s-a produs joi seara pe A1, în județul Arad. Două mașini s-au ciocnit, una a luat foc, iar două persoane au murit. Alte cinci sunt rănite.
Conform ISU Arad, accidentul a fost pe A1, la kilometru...
Aleksei Navalnîi, liderul opoziţiei ruse, a fost transferat din Penitenciarul din Moscova într-un centru de detenţie necunoscut, anunţă avocatul acestuia din Rusia, Vadim Kobzev.
"Aleksei Navalnîi a fost mutat...
Motociclistul care a murit după ce a fost lovit în plin, joi seară, de o mașină, în București, era polițist.
Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor din România SNPR Decus, Bogdan Bănică, susține ...
Elevii simptomatici ai căror părinți refuză testarea la școală vor sta acasă două săptămâni, anunță ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
În ultimele 24 de ore, 45 de elevi au fost găsiți infectați...
Parlamentul Olandei a aprobat, joi, o moţiune prin care consideră "acte de genocid" acţiunile autorităţilor chineze împotriva etnicilor uiguri din provincia Xinjiang, informează agenţia Reuters.
"În China au ...
Ritualul botezului rămâne neschimbat, a decis vineri Sinodul Bisericii Ortodoxe Române. Înainte de botez, preotul trebuie să aibă întâlniri cu părinții și nașii copilului, care să-l informeze despre starea...
Noul soft care va aduna datele din cele aproape cinci milioane de dosare din sistemul public de pensii va fi folosit, începând de vineri, în procesul de evaluare a dosarelor din toată țara.
Ministrul Muncii,...
Aproape 70.000 de angajați din educație au fost vaccinați până joi. Programați, în total, sunt aproape 132.000.
Potrivit Ministerului Educației, sunt programate 131.682 de persoane, dintre care 55.673 s-au...
Numărul global de infecţii cu virusul SARS-CoV-2 a scăzut constant de la începutul anului până acum, de la 5 milioane de cazuri pe săptămână, la 2,5 milioane în prezent.
Declinul a fost accentuat în...
Un motociclist a murit după ce a fost lovit în plin, joi seară, de o mașină, în București.
Accidentul a avut loc pe bulevardul Libertății, unde șoferul unui autovehicul a intrat într-un motociclist.
În...
Consilierii PNL vor vota pentru suspendarea PUZ-urilor în cinci sectoare ale Bucureştiului pe o perioadă de 3 luni, timp în care să se remedieze problemele.
Preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru,...
Ungaria intră în cea mai grea perioadă de la începutul pandemiei. În următoarele două săptămâni spitalele vor fi supuse unei presiuni ca niciodată, a avertizat premierul Ungariei, Viktor Orban.
„Am doar...
Zeci de oameni au fost evacuați, joi, dintr-un bloc din Găești, județul Dâmbovița, din cauza mirosului puternic de gaz, informează Mediafax.
Pompierii din Găești au intervenit la un bloc unde se simțea...