„Să nu spun acum că Florin Cîţu a lăsat zeci de mii de oameni să moară prin măsurile pe care le-a luat şi, respectiv, nu le-a luat?”, spune Vlad Voiculescu la Aleph News. El a vorbit la emisiunea OFF/OnTheRecord despre relația USR cu PNL și despre eșecul campaniei de vaccinare.
Vicepreședintele USR PLUS Vlad Voiculescu susține că proiectele de reformă propuse de USR au fost blocate de PNL.
„Una dintre cauze este atitudinea preşedintelui. Cred că de la preşedintele Iohannis pleacă foarte multe. Atitudinea preşedintelui a fost reflectată în atitudinea premierului. Au uitat că există o coaliţie care trebuie să facă şi nişte treabă. Fiecare proiect de reformă a plecat de la USR şi a fost blocat de PNL sau UDMR. Discuţiile cu generalul Ciucă au fost pe alocuri suprarealiste. Discuţiile cu MApN pe vaccinare au fost lipsite de temei. MApN a cerut vaccinarea cu prioritate a familiilor militarilor. Am avut o discuţie lungă în Guvern pe tema asta. Vaccinarea n-a avut nicio legătură cu ministerul Sănătăţii. Eu am cerut vaccinarea cu prioritate a bătrânilor şi bolnavilor. Am cerut publicarea datelor pandemiei iar asta a dus la supărări majore. În faţă Florin Cîţu nu mi-a reproşat nimic niciodată. Pe faţă lucrurile păreau într-un fel, altfel apăreau pe surse. Premierul şi preşedintele s-au văzut campioni ai relaxării. Cei doi s-au simţit extrem de ofensaţi când am cerut măsuri în afara spitalelor. Viziunea premierului şi preşedintelui ne-a dus unde suntem astăzi (...) Am fost singurul care am îndrăznit să am puncte de vedere diferite cu cele preşedintelui. (...) Curajul experţilor INSP dispare când văd o autoritate. Să laşi în pandemie toată decizia în mâna politicului este profund greşit. Noi înţelegem că trebuie să îţi bazezi deciziile pe date. Dânşii cred că partidul este cel care trebuie să decidă”, spune Voiculescu, la Aleph News.
Acesta a descris şi întâlnirile cu şeful statului de la Palatul Cotroceni.
„Am fost de două ori pe poziţii diferite cu cele ale preşedintelui Iohannis. Premierul şi preşedintele au dorit să înceapă vaccinarea cu categoriile de speciali. A doua poziţie diferită a fost pe începerea şcolilor. În a doua întâlnire, am simţit că am fost invitaţi pentru o propoziţie din textul preşedintelui: m-am consultat cu miniştrii. Nu pot fi de acord cu această abordare”, susține liderul USR.
Vlad Voiculescu a mărturisit că a fost un votant al actualului preşedinte.
„Preşedintele nostru reuşeşte să ne surprindă. L-am votat de două ori pe Klaus Iohannis. M-am bazat pe preşedintele României, m-am gândit că vrea să lase lucruri serioase în urmă. M-am gândit că USR PLUS este un partener natural al preşedintelui. Noi vom colabora cu preşedintele Iohannis. Una este PSD, alta este mandatul preşedintelui Iohannis. Există elemente pentru a spera într-o colaborare. Ne-am fi aşteptat ca preşedintele să aibă un plan pentru această ţară. Îmi pun şi eu aceeaşi întrebare: ce lasă preşedintele în urmă. Sper ca preşedintele să realizeze că actuala coaliţie este singura posibilă pentru a face câteva reforme”, a mai afirmat Voiculescu.
Vicepreşedintele USR PLUS susţine că doar prin refacerea coaliţiei se pot face reforme în România: „În coaliţie, noi nu am căutat un partener de tenis sau de golf. Singura coaliţie posibilă era cu PNL şi UDMR. (...) Am zis că o să înghiţim şi o să căutăm un compromis. (...) O bună parte din PNL a vrut să distrugă un competitor politic. Noi suntem prinşi între responsabilitatea de a face lucruri şi abordarea politicianistă. (...) Un manager pus de PNL la un spital din Bucureşti a furat bani. Primarul Nicuşor Dan nu a dat nici până azi atribuţii viceprimarului USR PLUS. Angajări în Primăria Bucureşti se fac cu zecile din PNL. Cred că domnul Ciucu nu apreciază nici furtul, nici minciuna. (...) E o explicaţie facilă că, domnule, lucrurile s-au tribalizat. Şi atunci ce înseamnă, că eşti complet iresponsabil faţă de români distrugând o coaliţie pe de o parte şi pozând în acest erou al relaxărilor şi lăsând zeci de mii de oameni să moară? Justifici asta, cum? Tot prin tribalizare? Să nu spun acum că Florin Cîţu a lăsat zeci de mii de oameni să moară prin măsurile pe care le-a luat şi, respectiv, nu le-a luat? N-ar trebui să spunem asta, să corectăm lucrurile? (...) Ori se reface coaliţia, ori mergem spre alegeri anticipate. Decizia poporului este cea suverană. (...) Noi susţinem un Guvern dacă este o coaliţie majoritară. Dacă nu ai susţinere în Parlament, lucrurile nu funcţionează. Noi nu vom susţine un Guvern minoritar. Noi nu am avut nicio şedinţă de negociere cu Nicolae Ciucă. Echipa de negociere nu s-a întâlnit niciodată cu PNL sau UDMR. PNL a avut multe întâlniri de negociere cu PSD şi a încercat refacerea USL”, a spus Voiculescu.
În emisiunea OFF/OnTheRecord, Vlad Voiculescu nu a exclus declanşarea alegerilor anticipate: „Mi-e teamă că alegerile anticipate vor arăta spre Opoziţie. În PSD lucrurile nu stau diferit faţă de anii din urmă. Sunt teribil de îngrijorat. Riscul major este încrederea şi mai mică a oamenilor în clasa politică şi instituţii. Votanţii USR PLUS văd ce se întâmplă. USR PLUS nu poate conduce un Guvern nici cu 16-20%. Este nevoie de un PNL cât mai curat şi mai reformat”.
Despre eşecul campaniei de vaccinare, vicepreşedintele USR PLUS, Vlad Voiculescu spune că acesta are mai multe cauze.
„Sunt lucruri care ţin de Guvern şi care ţin de societate. În societate este un analfabetism faţă de ştiinţă. Suntem a doua ţară din Europa la consumul de antibiotice. (...) Am avut o campanie de vaccinare militarizată şi centralizată. Am avut specialii vaccinaţi în faţa bătrânilor şi bolnavilor. Mesajele de relaxare au dăunat. În Austria, Germania şi Franţa s-a implementat certificatul verde în timpul verii. Insistenţa pe categoriile vulnerabile ar fi făcut diferenţa. După anunţul preşedintelui de relaxare totală, vaccinarea s-a prăbuşit. Acum cifrele au urcat pentru că oamenilor le este temă. Nu poţi să spui ca stat: de oamenii aceştia mă dispensez. Dacă o ţinem aşa, avem o şansă ca la anul să nu mai fim prima ţară din lume la mortalitate. Suntem cimitirul Europei, este ruşinea ruşinilor. Este prima luptă pe care o ducem în care avem aceleaşi arme ca toată lumea”, a mai declarat Vlad Voiculescu la OFF/OnTheRecord de la Aleph News.
(sursa: Mediafax)