x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Bătrân din Galaţi, ucis de ţânţari

Bătrân din Galaţi, ucis de ţânţari

de Monica Cosac    |    10 Aug 2018   •   12:52
Bătrân din Galaţi, ucis de ţânţari

Un bărbat de 79 de ani din Galaţi a murit, după ce a fost infectat cu virusul West Nile, transmis prin înţepătura de ţânţar. Ministerul Sănătăţii informează că în momentul de față nu există riscul unei epidemii, cazurile  de meningite/meningo-encefalite cu virus West Nile depistate în România fiind sporadice. TPe de altă parte, ministerul recomandă autorităţilor locale să intensifice măsurile de dezinsecţie.

 

Potrivit specialiştilor de la Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile), alte 11 noi cazuri de infecţii cu virusul West Nile (un virus foarte periculos, care poate pătrunde în sistemul nervos central, provocând meningită, encefalită sau meningo-encefalită) au fost confirmate în cursul ultimei săptămâni, numărul total al cazurilor înregistrate în acest sezon ajungând la 23. Dintre acestea, cele mai multe cazuri (5) au fost înregistrate în judeţul Dolj, câte 4 în judeţele Olt şi Iaşi, câte 2 în Brăila şi Ilfov şi câte un caz în Bihor, Bacău, Galaţi, Vrancea, Teleorman şi Bucureşti.

Nu există tratament antiviral specific

Specialiştii precizează că infecţia cu virus West Nile nu se transmite de la om la om, ci doar prin înţepătură de ţânţar, şi afirmă că nu există vaccin sau tratament antiviral specific. Tocmai de aceea, singura cale de a ne feri de îmbolnăvire este prevenţia. În acest sens, Ministerul Sănătăţii recomandă autorităţilor şi administraţiei publice locale să intensifice măsurile de dezinsecţie în localităţi pentru a preveni răspândirea infecţiei cu virus West Nile. 

De asemenea, recomandă populaţiei să evite expunerea la ţânţari, îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi, utilizarea substanţelor anti-ţânţari, montarea de plase la ferestrele locuinţelor şi îndepărtarea din jurul gospodăriilor a recipientelor în care se adună apă.

Reamintim că, anul trecut, au fost înregistrate 66 de cazuri de infecţie cu West Nile, dintre care 14 decese (Bucureşti - 6, Buzău -1, Brăila -1, Olt - 1, Ialomiţa -1, Dâmboviţa -1, Giurgiu - 1, Teleorman - 2), iar în 2016 numărul îmbolnăvirilor cu WestNile a fost 93, dintre care 19 oameni şi-au pierdut viaţa.

 

Dacă au imunitatea scăzută, persoanele infectate virusul West-Nile pot dezvolta o formă severă a bolii cu manifestări ce includ: febră ridicată, cefalee, dezorientare, fotofobie, tremor, convulsii, dureri musculare, vărsături, erupţii cutanate, paralizie, comă.

 

În cazul apariţiei simptomelor, specialiştii în sănătate publică recomandă prezentarea la cel mai apropiat cabinet medical.

×
Subiecte în articol: virus west nile