x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cămătarii legali, ţepuiţi on-line

Cămătarii legali, ţepuiţi on-line

17 Ian 2018   •   13:10
Cămătarii legali, ţepuiţi on-line
Sursa foto: User:Colin

Poliţia a efectuat, ieri, nouă percheziții domiciliare în județul Prahova și patru în județul Bihor, la persoane bănuite că ar fi comis mai multe de fraude informatice. 

Suspecţii sunt bănuiţi că au obţinut mai multe credite on-line de la instituții financiare nebancare cu documente false. Cei bănuiţi sunt acuzaţi că ar fi aplicat pentru aproximativ 300 de solicitări de creditare utilizând propriile date de identificare, dar şi date de identificare ce aparţineau altor persoane, precum și adeverințe de salariat și extrase de cont falsificate, prin intermediul unor aplicații informatice.

În urma perchezițiilor fost descoperite și ridicate mai multe documente, înscrisuri, telefoane mobile și sisteme informatice care ar fi fost utilizate în activitatea infracțională.

De asemenea, au fost puse în executare şi 19 mandate de aducere pe numele membrilor grupului, precum și pe numele celor care i-ar fi sprijinit, prin punerea la dispoziție de documente de identitate și conturi bancare.

 

×
Subiecte în articol: camatari credite hackeri credite on-line