x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cât plătesc cuplurile pentru călătoriile de Valentine's Day

Cât plătesc cuplurile pentru călătoriile de Valentine's Day

07 Feb 2017   •   11:27
Cât plătesc cuplurile pentru călătoriile de Valentine's Day

Cuplurile plătesc în medie 300 de euro/persoană pentru a călători în străinătate cu prilejul Valentine's Day, oraşele Roma, Paris şi Praga fiind în topul preferinţelor, potrivit unei agenţii online de turism, remisă marţi Agerpres

Dacă anul trecut Istanbul şi Amsterdam se regăseau în preferinţele românilor, acum le-au luat locul în top Barcelona, Veneţia şi Londra. 

"Deşi, comparativ cu anii trecuţi, biletele de avion către aceleaşi destinaţii sunt mai ieftine în această perioadă, mulţi dintre turişti preferă să investească mai mult în cazare sau servicii suplimentare. Aceştia aleg fie o cameră de hotel superioară, fie un hotel mai bun, fie servicii extra, precum o cină romantică, şampanie sau un buchet de flori în cameră. Astfel, preţul mediu al unui city break de Ziua Îndrăgostiţilor s-a menţinut la un nivel similar cu cel de anul trecut', a declarat Remus Vişan, directorul general al agenţiei online de turism. 

Cele mai multe mini-vacanţe au fost achiziţionate de tineri cu vârsta cuprinsă între 27 şi 35 de ani. De asemenea, aproximativ 65% dintre cei care solicită acest tip de city break este reprezentat de bărbaţi. 

Conform reprezentanţilor agenţiei Paravion, turiştii şi-au rezervat vacanţele de Valentine's Day cu aproximativ o lună înainte, însă sunt şi multe cereri last-minute, chiar dacă tarifele sunt mai ridicate pentru acestea.

×
Subiecte în articol: cupluri Valentine's Day calatorii