x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Ce spun autoritățile despre copilul dat în plasament familiei deputatului Cristian Rizea

Ce spun autoritățile despre copilul dat în plasament familiei deputatului Cristian Rizea

10 Mar 2016   •   09:31
Ce spun autoritățile despre copilul dat în plasament familiei deputatului Cristian Rizea
Sursa foto: Foto: Facebook

Copilul adoptat de deputatul PSD Cristian Rizea, cercetat pentru fapte de corupţie, a fost luat în plasament la patru zile după naştere, în anul 2013, iar la câteva zile din momentul în care copilul a fost declarat adoptabil familia Rizea a solicitat să-l adopte, a declarat miercuri, pentru News.ro, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), Gabriela Coman, explicând că nu are date despre modul în care s-a făcut plasamentul copilului, respectiv dacă înainte au fost consultate rudele minorului. Deputatul Cristian Rizea a declarat, miercuri, în Parlament, că a adoptat un copil la două ore după ce acesta s-a născut. Aceasta, în condiţiile în care o adopţie durează în România, în medie, doi ani.

Preşedintele ANPDCA, Gabriela Coman, a precizat că minorul a fost dat în plasament familiei Rizea în anul 2013, la patru zile de la naştere, iar după şase luni s-a deschis procedura în vederea adopţiei. La doar câteva zile de la declararea copilului adoptabil, familia Rizea a făcut cerere pentru a-l adopta, cazul fiind gestionat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman.

În perioada în care s-a născut copilul şi a fost dat în plasament, adopţiile erau gestionate de Oficiul Român pentru Adopţii, iar luarea copilului în plasament era una dintre metodele prin care procedura adopţiei putea fi scurtată din cauza unei interpretări subiective a legii.

"În general, când ne-am înfiinţat ca Autoritate Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, am constatat, dintr-o analiză pe care am făcut-o atunci, că prin plasament se asigura mai uşor ajungerea unui copil în familia adoptatoare. Nu era ilegal, dar aş spune că era imoral faţă de celelalte familii care aşteptau să poată adopta un copil. Se utiliza acest lucru pentru că cei care luau copiii în plasament aveau prioritate în adopţia acelor copii”, a explicat Gabriela Coman.

De altfel, datele preliminare ale unui studiu cerut de ANPDCA indică faptul că un sfert din numărul de copii adoptaţi sunt copii care înainte au fost în plasament.

"Constatând că poate deveni o practică riscantă şi dorind să evităm alte abordări decât cele legale, anul trecut s-a dat un ordin de ministru pentru a spune clar în ce condiţii se poate face plasamentul, respectiv la rude sau la familii care cunosc copiii”, a spus preşedintele ANPDCA .

În ceea ce priveşte modul în care s-a făcut adopţia în cazul familiei Rizea, Gabriela Coman a precizat că, potrivit documentelor, au fost urmate toate procedurile, pas cu pas, iar adopţia s-a pronunţat cu aproape doi ani în urmă, în scurt timp urmând să se termine şi monitorizarea post-adopţie.

"Nu ştiu în ce fel s-a făcut plasamentul, felul în care au fost identificate sau nu rudele mamei, pentru că nu ştiu dacă au fost căutate şi consultate pentru a vedea dacă pot îngriji copilul”, a mai spus preşedintele ANPDCA.

Deputatul PSD Cristian Rizea este acuzat că în 2009 ar fi primit 300.000 de euro de la un cetăţean american care i-a cerut să intervină la RA-APPS pentru retrocedarea unui teren într-o zonă rezidenţială din Bucureşti şi la Primăria Chiajna pentru un teren aflat în litigiu. El a fost pus sub învinuire, săptămâna trecută, pentru trafic de influenţă, spălare de bani, în formă continuată (două acte materiale) şi influenţarea declaraţiilor (două fapte), în cazul său DNA solicitând avizul Camerei Deputaţilor pentru reţinere şi arestare.

Miercuri, înaintea votului din plen, Rizea le-a spus colegilor că nu va încerca să-i "impresioneze" cu situaţia fiului său pentru a cere respingerea solicitărilor DNA, dar i-a informat că acesta este în curs de adopţie şi depinde de votul deputaţilor dacă el va putea încheia procedurile în acest sens alături de soţia sa.

"Ceea ce nu ştiţi este că acum doi ani şi jumătate, la două ore după ce acest copil s-a născut, el a fost adoptat de mine şi de soţia mea. Acest demers, conform legilor din România, se încheie în luna noiembrie a acestui an. Vă las pe dumneavoastră să decideţi dacă începând de mâine voi putea sau nu să continui această procedură de adopţie alături de soţia mea şi dacă fiul meu va avea o familie", a afirmat social-democratul.

Camera Deputaţilor a avizat reţinerea lui Rizea, nu şi arestarea sa, iar joi dimineaţă Cristian Rizea s-a prezentat la DNA, unde a fost anunţat că a fost pus sub control judiciar pe cauţiune, stabilită la 1,5 milioane de lei.

Sursa: news.ro

×