Primul centru naţional de radioterapie, din cele opt anunţate de Guvern în 2017, a fost inaugurat ieri, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare. Clădirea a fost construită din fondurile spitalului, iar echipamentul a fost achiziţionat de Ministerul Sănătăţii, în cadrul unui proiect cu Banca Mondială. Noul centru va putea asigura tratarea oricărui pacient din ţară, spune ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.
Primele discuţii privind dotarea spitalelor publice cu aparatură pentru radioterapie, printr-un împrumut de la Banca Mondială, au început în urmă cu cinci ani, însă contractele au fost semnate abia în noiembrie 2017. Livrarea componentelor a început în iunie 2018, iar deschiderea primelor centre de radioterapie – cele de la Baia Mare şi Oradea - ar fi trebuit să aibă loc tot anul trecut, în luna august, după cum anunţa chiar ministrul Sorina Pintea.
Abia ieri a fost inaugurat primul centru de radioterapie, cel de la SJU Baia Mare, unde Sorina Pintea a fost manager, înainte de a ocupa fotoliul de la Ministerul Sănătăţii. De altfel, construcţia noilor spaţii destinate laboratorului de radioterapie a fost demarată în 2017, când Pintea încă era directorul spitalului.
„Aici este şi munca mea în calitate de fost manager al acestui spital (...) La momentul de faţă, în laborator există un accelerator liniar, un computer tomograf cu opţiune de simulare, un sistem de plan tratament, sisteme de dozimetrie şi de contenţie pregătite pentru a trata peste 700 pacienţi anual, dar şi spaţii la «cheie» dedicate unui al doilea accelerator liniar şi aparaturii de brahiterapie, absolut necesare pentru tratamentele complexe şi moderne ale unei radioterapii de secol XXI”, a declarat, la inaugurarea centrului, ministrul Sorina Pintea. Aceasta a precizat că după montarea celui de-al doilea aparat numărul se va dubla, ajungând la 1.400 de pacienţi trataţi anual.
În 2017, Ministerul Sănătăţii a semnat contracte în valoare de 17,9 milioane de euro pentru dotarea cu echipamente specifice de radioterapie a opt centre naţionale, în cadrul proiectului „Reforma sectorului sanitar - îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei sistemului sanitar”, finanţat printr-un împrumut de Banca Mondială. Instalarea echipamentelor şi punerea în funcţiune a acestora în celelalte şapte centre din ţară se va finaliza până în luna ianuarie 2020, a precizat Ministerul Sănătăţii.
„Oricărui pacient care are asigurare de sănătate pe teritoriul României acest laborator îi poate oferi tratament. Deţinem asemenea laboratoare în Oradea, Cluj, Timişoara, Galaţi, Constanţa şi Bucureşti. (...) Şi Institutul Oncologic din Bucureşti va beneficia de un accelerator de radioterapie, care va fi montat cât de curând, din ce ştiu eu, prin luna iulie”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.
Mai mult de jumătate din pacienții care au nevoie de radioterapie nu beneficiază de ea pentru că nu există aparatură şi nici medici suficienți.