x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social CFR Călători nu știe diferența dintre avion și tren

CFR Călători nu știe diferența dintre avion și tren

de Diana Scarlat    |    05 Ian 2018   •   14:53
 CFR Călători nu știe diferența dintre avion și tren

Studenții au ripostat după decizia CFR Călători de a stopa unele abuzuri făcute de cei care și-au luat bilete gratuite fără număr, la mai multe trenuri care circulau în același timp. Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) arată, însă, că cei care au luat decizia de a impune restricții nu au ținut cont de faptul că pe anumite rute studenții se pot deplasa și cu avionul, nu doar cu trenul, astfel încât nu ar trebui să li se ceară justificări în legătură cu timpul pentru deplasare ca să „prindă trenul” într-un alt oraș. Studenții consideră că deciziile luate de CFR Călători sunt și abuzive și nici nu se regăsesc în programul de guvernare al coaliției.

Bugetul decontat lunar de la stat doar pentru CFR Călători este de circa 18 milioane de lei, pentru călătoriile gratuite ale studenților, depășind 190 de milioane de lei anul trecut. Pentru că unii studenți au abuzat de decizia coaliției de la guvernare, de a le acorda gratuitate pentru călătoriile cu trenul, și au luat bilete gratuite la mai multe trenuri care circulau în același timp, devalizând bugetul statului, CFR Călători a aplicat interdicții, începând cu luna iunie a anului trecut. În noiembrie, ANOSR a trimis o solicitare de lămurire către compania de căi ferate a statului, considerând că se comite un abuz. „Au fost câteva abuzuri în primele luni de aplicare a legislației, e și normal să se întâmple acest lucruri la început. Și CFR Călători a luat decizia de a nu mai putea emite bilete pe perioada în care teoretic este emis deja un bilet. De exemplu, dacă eu circul între ore 12.00 și 13.00, nu pot să mai iau un tren care circulă de la 12.30. Asta e ok și din punctul nostru de vedere. Problema e că dacă faci o călătorie între un oraș și alt oraș, apoi ajungi mai departe, ei îți calculează și intervalul de timp în care nu mergi cu trenul între două dintre orașe, chiar dacă tu poate mergi cu mașina, cu avionul sau cu orice alt mijloc de transport”, a explicat, pentru Jurnalul, președintele ANOSR, Marius Deaconu, doctorand la Facultatea de Drept în cadrul Universității din București.

Decizii abuzive și unilaterale

Studenții au și câteva exemple concrete pe care le-au prezentat conducerii CFR Călători, pentru a le cere eliminarea restricțiilor. „Un exemplu concret, care mi s-a întâmplat chiar mie, a fost astfel: aveam bilet luat pentru a doua zi, între Cluj și altă localitate, să zicem Cluj-Oradea. Cu o zi înainte am vrut să-mi iau bilet de la Bacău la București, eu având deja biletul de avion luat de la București la Cluj, iar seara aveam tren Cluj-Oradea. Am vrut să-mi iau bilet de la Bacău la București, să ajung dimineață, dar nu au vrut să-mi dea bilet, pentru că ei calculaseră că nu am cum să ajung de la Bacău la București, apoi de la București la Cluj cu trenul. Și limitarea asta se face pentru toate rutele, în intervalul calculat ca și cum e obligatoriu să mergi doar cu trenul și încurcă foarte mult”, mai spune liderul ANOSR.

Companiile private nu au aceleași restricții

Studenții mai spun că dacă ar exista un sistem de monitorizare electronic, astfel încât să se poată vedea dacă fiecare dintre cei care iau bilete merg sau nu merg cu trenul, s-ar putea aplica interdicții pentru studenții care fac abuzuri, dar CFR s-a gândit să aplice matematic restricțiile pentru toți. Suma totală decontată și pentru companiile private încă nu se cunoaște, dar este posibil ca bugetul să fie aproximativ egal la privat cu cel de la compania de stat, mai ales pentru că restricțiile impuse de CFR Călători nu au fost impuse și de companiile private. „Doar CFR Călători a impus restricțiile, nu și la companiile private. E o interpretare a lor, abuzivă. Nu scrie în Hotărârea de Guvern așa ceva”, mai spune Marius Deaconu. Pe de altă parte, CFR Călători a constatat că abuzurile au fost de ordinul sutelor, până când și-au dat seama de situație și au impus restricțiile. Unii studenți nemulțumiți de limita de vârstă impusă în luna noiembrie, de 26 de ani, au trimis scrisori către compania de căi ferate, în care se plâng că au fost păcăliți și că au apucat să se înscrie la a doua facultate pentru a călători gratis cu trenul, au apucat să plătească prima parte din taxa de școlarizare, apoi au aflat că s-au schimbat condițiile de acordare a gratuității.

Peste 400.000 de bilete gratuite pentru studenți sunt emise lunar și plătite de la bugetul de stat numai pentru CFR Călători. Restricțiile impuse de compania de stat nu există și la trenurile private, care primesc deconrurile de la bugetul statului la fel ca CFR Călători.

Suma aferentă perioadei februarie – noiembrie 2017 a fost în valoare de aproximativ 176,6 milioane lei, din aceasta fiind decontate aproximativ 112 milioane lei, sumă aferentă perioadei februarie – august 2017, diferența urmând să fie acordată în 2018.

 

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: cfr calatori studenţi protest