Circa 150.000 de programări au fost efectuate în ultimele două zile pentru cele 130 de cabinete care se deschid luni, în țară, pentru vaccinarea persoanelor vulnerabile cu serul produs de Pfizer/BioNTech, potrivit RoVaccinare.
Până duminică, la ora 13.00, s-au programat pentru imunizare 145.981 de români.
Județe în care mai sunt locuri disponibile pentru programare: Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Covasna, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Satu Mare, Suceava, Teleorman și Vrancea.
130 de cabinete noi devin operaționale la 1 martie pentru imunizarea cu vaccinul produs de compania Pfizer/BioNTech, urmând să fie vaccinate 156.000 de persoane în următoarele 20 de zile. Capacitatea de vaccinare a fiecărui cabinet este de 60 de persoane pe zi.
Programarea pentru vaccinare s-a putut realiza începând de sâmbătă, 27 februarie, și este adresată persoanelor vulnerabile care, potrivit Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv persoanele cu boli cronice, vârstnici peste 65 de ani și persoanele cu dizabilități.
Mediafax
În urma unei sesizări, sâmbătă, în jurul orei 12:30, un echipaj de jandarmerie a fost direcționat de către Dispeceratul Secției 3 poliție Galați în zona Plaja Dunărea, unde era reclamat că mai multe...
Forțele pentru operațiuni speciale ale Escadrilei 352 și cele ale Brigăzii 41 Artilerie Terestră au efectuat sâmbătă cu succes o nouă inserare rapidă pe cale aeriană (HIRAIN) a sistemului de rachete cu...
Câteva sute de persoane s-au adunat sâmbătă după-amiază în mai multe puncte ale Capitalei - în Piața Universității, Piața Victoriei și la Obor, pentru a protesta față de retricțiile impuse de...
Managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta", Beatrice Mahler, crede că în România numărul infecțiilor este de 4 ori mai mare decât cel raportat, adică 20.000.
„Cred că este o combinaț...
Vaccinarea în cabinetele medicilor de familie a început miercuri la Timişoara, însă cei 50 de medici din proiectul pilot au vaccinat, în trei zile, doar 10 pacienţi.
Ţinta de 100.000 de vaccinări pe zi e înc...
Un accident a avut loc sâmbătă pe pârtia de la Șureanu, județul Alba. Doi schiori s-au ciocnit pe pârtie, iar unul dintre ei a ajuns la spital.
Salvamont Alba anunță că a intervenit, alături de...
15 persoane sunt implicate într-un accident în lanț produs sâmbătă în județul Prahova.
Pompierii anunță că asigură măsuri specifice la un accident produs în comuna Ariceștii Rahtivani, pe DN...
Modul în care a fost gestionat transferul pacienților de la Spitalul Foișor este inacceptabil, susține USR PLUS: „Directorul ASSMB și managerul Spitalului Foișor trebuie să plece”.
USR PLUS susține că...
Un marș motorizat impresionant, cu sute de mașini, camioane și motociclete, pentru construirea de autostrăzi în Moldova, are loc la această oră.
Marșul motorizat a pornit din mai multe orașe ale Moldovei:...
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.310 de cazuri noi de COVID-19, iar 139 de români au murit, după ce s-au infectat cu SARS-COV-2. România depășește 1 milion de bolnavi cu COVID-19.
Până...
Prefectura Capitalei anunță prelungirea restricțiilor pentru alte 14 zile. Singura schimbare prevăzută de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă este că magazinele vor rămâne deschise...
Președintele Colegiului Medicilor din București, prof. dr. Cătălina Poiană, spune despre scandalul de la Spitalul Foișor că reprezintă o pată pe sistemul de sănătate și crește neîncrederea...
Un tânăr de 23 de ani din Bistrița care trebuia să stea în carantină a fost prins la cumpărături. Motivul invocat a fost că nu mai avea țigări.
Conform Jandarmeriei Bistrița, tânărul de 23 de ani din...
Numărul de miliardari la nivel global a crescut cu 493 în ultimul an, 40 dintre aceştia obţinându-şi averea datorită produselor asociate cu pandemia de coronavirus, scrie Deutsche Welle, conform celui mai recent...
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a explicat, vineri noaptea, de ce a decis să emită ordinul de evacuare a Spitalului Foișor.
Raed Arafat a explicat, pe pagina sa de Facebook,...