x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social CNAS: Consultații fără trimitere de la medicul de familie, încă 3 luni

CNAS: Consultații fără trimitere de la medicul de familie, încă 3 luni

de Monica Cosac    |    05 Ian 2021   •   10:40
CNAS: Consultații fără trimitere de la medicul de familie, încă 3 luni

Măsurile din asistența medicală instituite în contextul pandemiei SARS-CoV-2 se mențin până la finalul lunii martie, a anunțat, ieri, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Practic, până la data de 31 martie 2021, consultațiile la medicul specialist din ambulatoriu se vor acorda fără a fi necesar biletul de trimitere, iar pentru serviciile medicale acordate la distanță nu este nevoie de cardul de sănătate. Toate celelalte servicii medicale vor fi validate cu cardul de sănătate, precizează CNAS.

De asemenea, consultațiile acordate de medicul de familie și în ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog și logoped, pot fi acordate și la distanță, utilizând orice mijloace de comunicare. 

„În urma consultațiilor acordate la distanță, medicul de familie / medicul specialist va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv prescripțiile medicale; documentele sunt transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică. Medicii din spital pot elibera, dacă situația o impune, la externarea asiguratului, prescripție medicală pentru medicamente cu și fără contribuție personală în ambulatoriu pentru maximum 90 de zile”, se arată într-un comunicat al CNAS. 

Totodată, își mențin valabilitatea până la 31 martie următoarele documente, a căror valabilitate expiră până la această dată: 

• biletele de trimitere pentru specialități clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică și de reabilitare;

• biletele de trimitere pentru specialități paraclinice (analize, investigații medicale);

• recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive;

• deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor și dispozitivelor asistive;

• deciziile de aprobare emise de către comisia de la nivelul CNAS pentru efectuarea investigației PET-CT. 

 

Medicii de familie pot prescrie în continuare pentru pacienții cronici inclusiv medicamentele restricționate din Lista de medicamente compensate și gratuite care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate.

 

×