x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Colegiul Medicilor: Trebuie să construim spitale pentru a opri această „pandemie de incendii”

Colegiul Medicilor: Trebuie să construim spitale pentru a opri această „pandemie de incendii”

11 Noi 2021   •   16:52
Colegiul Medicilor: Trebuie să construim spitale pentru a opri această „pandemie de incendii”
Sursa foto: Hepta

Reprezentanții Colegiul Medicilor din România (CMR) susțin, după incendiul de joi dimineața la Spitalul de Boli Infecțioase din Prahova, că în ultimii ani nu s-au făcut investiții și că au avut loc „schimbări ale miniștrilor sănătății mai rapide decât anotimpurile”.

„Cine este de vină? Cine a greșit? Cum s-a întâmplat? Vom afla... Cum s-a aflat și la Piatra Neamț. Am văzut și am auzit că oamenii care lucrau la spital sunt cercetați... Dar oare nu poate fi o întreagă perioadă, anii de zile în care nu s-au făcut investiții, perioada în care personalul medical a trăit cu salarii de mizerie, perioada în care întreg sistemul medical a fost lăsat de izbeliște, la voia întâmplării, cu schimbări ale miniștrilor sănătății mai rapide decât anotimpurile?”, susțin reprezentanții CMR într-un comunicat.

Aceștia spun că discuțiile de joi par luate cu copy&paste de la atâtea alte tragedii: „Iarăși discutăm că spitalul nu are autorizație de securitate la incendiu. Dar câte spitale din România au această autorizație? Este clar că trebuie să existe, spitalele să îndeplinească condiții de siguranță pentru pacienți și personal. Din păcate, vorbim de condiții pe cât de importante, pe atât de dificil, dacă nu imposibil de îndeplinit întocmai de multe dintre unitățile medicale din România din cauza infrastructurii, din cauza clădirilor vechi și a circuitelor necorespunzătoare. Este un cerc vicios: cârpim în loc să construim, cârpelile cedează și se întâmplă o nouă tragedie”.

Aceștia le transmit celor cae vor să ridice o barieră între medici și populație că „nu medicii construiesc spitale, nu medicii dau foc la spitale. Medicul și pacientul sunt împreună în spitale. Medicul și pacientul sunt de aceeași parte a baricadei – ambii doresc un sistem medical românesc funcțional”.

Medicii spun că prin vaccinare s-ar reduce presiunea asupra spitalelor Covid.

„Da, acest incendiu a avut loc tot într-un spital COVID, pentru că da, aceste unități și personalul care le deservește sunt supuși la o presiune extrem de mare. Să ne vaccinăm în speranța că astfel vom reuși să stopăm sau să limităm această pandemie de COVID-19 și, implicit, să reducem presiunea pe spitale, dar și să construim spitale pentru a opri această , să se asigure fonduri și să se cheltuiască corect și transparent pentru achiziția de sisteme de siguranță și de alertare, să fie angajați pompieri pentru a limita astfel de tragedii sau efectele unor astfel de incidente”, au mai transmis reprezentanții CMR.

Doi bărbați, de 74 și 75 de ani, au încetat din viață într-un incendiu care a avut loc joi dimineață la Spitalul de Boli Infecțioase din Ploiești. 16 pacienți au fost evacuați la Spitalul Județean Ploiești.

Mediafax

×
Subiecte în articol: incendii spital colegiul medicilor