x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Controlul urologic, obligatoriu după 50 de ani

Controlul urologic, obligatoriu după 50 de ani

de Monica Cosac    |    29 Mar 2016   •   22:42
Controlul urologic, obligatoriu după 50 de ani
Sursa foto: OCTAVIAN AVRAM

Românii ignoră primele semnale ale unor afecţiuni la prostată și amână vizita la medic, deși o evaluare urologică anuală le-ar putea salva viaţa. Screeningul pentru descoperirea cancerului de prostată ar trebui făcut, în fiecare an, de orice bărbat cu vârsta de peste 50 de ani, chiar și în cazul celor care se cred sănătoși, atrage atenţia prof. dr. Ioanel Sinescu.

Cancerul de prostată, boala oncologică cu cea mai mare incidenţă în rândul bărbaţilor, nu poate fi prevenit, însă depistarea afecţiunii în stadiile incipiente oferă șanse reale de vindecare, spre deosebire de alte forme de neoplazie, spun medicii. Prin urmare controalele regulate pot face diferenţa dintre viaţă și moarte, în condiţiile în care boala este asimptomatică. “Orice bărbat trecut de vârsta de 50 de ani trebuie să fie evaluat anual, pentru a i se confirma sănătatea prostatei. Evaluarea constă în determinarea nivelului seric al antigenului specific prostatic (PSA), ecografia aparatului urinar și tușeul rectal. În stadii precoce, cancerul prostatic este asimptomatic”, a declarat Ioanel Sinescu, președintele Asociaţiei Române de Urologie, precizând că apariția unor semne clinice de tipul urinării frecvente, dificile, senzația de evacuare vezi-cală incompletă, ar trebui să trimită bărbaţii urgent la doctor, chiar înainte de această vârstă.

 

Unul din şase bărbați va avea în existența sa cancer de prostată, avertizează medicii, iar circa 10% dintre pacienți ajung prea târziu la doctor, cu metastaze osoase.

×