x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social COVID-19 micșorează creierul cu până la 2%

COVID-19 micșorează creierul cu până la 2%

de Monica Cosac    |    11 Mar 2022   •   07:25
COVID-19 micșorează creierul cu până la 2%

Deși a fost catalogată, inițial, ca o boală respiratorie, maladia COVID-19 poate avea un impact uriaș asupra creierului, inclusiv în cazul formelor ușoare, după cum arată ultimele cercetări.

 

Reducerea dimensiunii creierului cu până la 2%, pierderea materiei cenușii cerebrale și declinul cognitiv se regăsesc printre efectele infecției cu virusul SARS-CoV-2, depistate de oamenii de știință de la Universitatea Oxford, în urma unuia dintre cele mai importante studii din pandemie. 

În ultimii doi ani, numeroase simptome neuropsihiatrice au fost atribuite infecției cu virusul SARS-CoV-2, de la pierderea simțului mirosului și gustului până la dureri de cap sau probleme de memorie. Încă nu este cunoscut pe deplin impactul acestui virus asupra creierului, însă concluziile cercetării din Marea Britanie – „cel mai mare studiu de imagistică cerebrală COVID”, potrivit medicului american Eric Topol – publicate zilele trecute în revista Nature, reprezintă un pas important în acest sens. 

Cercetătorii de la Oxford au investigat modificările cerebrale la 785 de participanți cu vârste cuprinse între 47 și 80 de ani, ale căror creiere au fost scanate de câte două ori. Toți subiecții au fost recrutați dintre miile de oameni înscriși în UK Biobank, deoarece fuseseră supuși unei scanări RMN a creierului înainte de pandemie, iar aproximativ jumătate dintre ei au avut COVID-19 între cele două scanări. 

Pierderi de materie cenușie de 10 ori mai mari la infectați

Autorii studiului au constatat că boala COVID-19 poate să provoace contracția creierului, reducerea materiei cenușii în regiunile care controlează emoțiile și memoria și poate afecta zonele care controlează simțul mirosului, iar aceste efecte au fost observate la persoanele care nu fuseseră spitalizate.

„Pe măsură ce îmbătrânim, există de obicei o pierdere de materie cenușie de aproximativ 0,2% în fiecare an, care a fost văzută în grupul de control. În schimb, persoanele cu COVID din acest studiu, la patru luni de la infectare, au avut mai multe pierderi de materie cenușie decât grupul de control, unele de până la zece ori mai mult. Deteriorarea creierului – pierderea materiei cenușii – a fost în principal în regiunile legate de miros. Dincolo de modificările structurale ale creierului, a existat o scădere a testului cognitiv în rândul grupului infectat”, a explicat dr. Eric Topol, fondatorul Institutului translațional de cercetare Scripps din Statele Unite și unul dintre specialiștii care au evaluat studiul, într-un editorial publicat în The Guardian. 

Specialistul subliniază că nu a fost vorba despre un studiu al COVID-ului lung și că este nevoie de investigații suplimentare pentru a vedea dacă impactul ar putea fi parțial inversat sau dacă persistă în timp. 

Celulele creierului nu au o capacitate ridicată de regenerare, însă „ele au o plasticitate remarcabilă de a forma și reorganiza conexiuni sinaptice – pentru păstrarea funcției”, a precizat dr. Topol.

„Mecanismul pentru modificările structurale ale creierului este incert, dar implică probabil inflamația care provine din infecția nazală. Majoritatea studiilor despre COVID și creier susțin inflamația indusă de virus, mai degrabă decât infectarea directă a neuronilor, ca și cale spre leziunile creierului”. 

Dr. Eric Topol, Scripps Research Translational Institute

Studiul a fost realizat când Alpha era tulpina dominantă în Marea Britanie şi este puţin probabil să includă persoane infectate cu variantele Delta sau Omicron.

×
Subiecte în articol: Covid-19 creier dimensiune creier